Angajaţii Poştei Române primesc uniforme noi, de astăzi

Poşta Română a început distribuirea noilor uniforme pentru angajaţii companiei din front office. Acestea vor intra în posesia salariaţilor până la sfârşitul săptămânii.

În perioada de Crăciun, Poşta Română a achiziţionat peste 4.500 de articole vestimentare pentru angajaţii din front office. Valoarea totală a achiziţiei este de aproximativ 27.500 de euro. Obiectivul managementului este acela de a proiecta o imagine nouă a Poştei Române, atât în rândul clienţilor şi partenerilor săi, cât şi în rândul angajaţilor.

„Această achiziţie de uniforme se alătură eforturilor noastre de a îmbunătăţi felul în care este percepută Poşta Română. Angajaţii companiei, care au contact direct şi constant cu clienţii, sunt importanţi pentru noi, întrucât inclusiv prin intermediul acestora se întreţine imaginea Poştei Române. Ţintim să creăm o imagine nouă, ordonată, care să se reflecte, în acelaşi timp, şi în calitatea serviciilor prestate de angajaţii noştri”, precizează conducerea companiei. Compania Naţională Poşta Română are cei mai mulţi angajaţi din România, în contact direct cu clienţii.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter