Angajatorul de top… post-criză!

Unul dintre cele mai bune exerciţii pe care le putem face în plină furtună este să ne gândim cum va arăta prima zi cu soare de după. Știu că suntem acum prizonierii hărţuiţi şi încrâncenaţi ai strategiilor de supravieţuire, artizanii politicilor sumbre de „cutting-cost”, dar… cu atât mai mult.

Răzvan Ogircin

Managing Partner @ AIMS Timișoara

Faptul că am aloca timp şi un pic de energie vizionară perioadei mult-aşteptate de relansare nu numai că ar face bine moralului nostru, dar cred cu tărie că ar fi şi un demers strategic obligatoriu. Ca să ieşi rezonabil din criză, trebuie să ştii foarte bine ce îţi propui după ea. Știm cum arăta angajatorul de top dinainte de anul 2008, în perioada de creştere şi răsfăţ: pachete salariale care creşteau cu 15-20 la sută, anual, bonusuri de performanţă cât mai creative, maşini de firmă alergate de tot mai mulţi cai-putere, team building-uri în locuri exotice şi cu glazură de caramel, opţiuni diverse şi multiple de carieră pentru cei talentaţi, planuri de succesiune măreţe. Mai ştim şi cum arată angajatorul de top al ultimilor trei ani: un serviciu stabil. Şi atât, că doar e de nepreţuit în vremurile astea! Dar oare cum o să arate acest angajator de elită de peste câţiva ani, când, sperăm, tsunami-urile successive ale crizelor financiare şi ale datoriilor suverane se vor sparge de malul providenţial al unei noi renaşteri. Ce va însemna un angajator de top post-criză?

Vă propun acest exerciţiu de imaginație. Pentru mine, acest angajator va reflecta o schimbare de paradigmă radicală. Un nou tip de cultură organizaţională, care îşi va fi schimbat substanţial priorităţile. Nu spun că nu vor exista din nou pachete de beneficii generoase, dar cred că acest punct va fi doar o banală măsură de igienă în „inventarul”  de sănătate al organizaţiei. În schimb, văd acea organizaţie ca fiind una obsesiv (şi deloc ipocrit) preocupată de calitatea autentică a vieţii membrilor ei. Cu toate aspectele subsumate: calitatea vieţii profesionale, a celei de familie, a sănătăţii nu numai fizice, ci si spirituale, mentale, lăuntrice.

Compania care timp de opt ore (eventual mai puţin) te stimulează creativ şi energic, într-un elan de eustress bine dozat, să îţi pui capul la bătaie, fără birocraţii stupide, fără ierarhii excesive, fără proceduri redundante, fără linguşeli ostentative şi, apoi, te dă afară din birou, te „alungă” cu înverşunare către un alt timp de calitate, timpul tău, privat şi ne-negociabil, alocat celor dragi, pasiunilor tale, altor „fapte” de semnificaţie şi miez. Ba chiar te va împinge către acestea (prin forţa persuasivă a unui cu totul alt tip de leadership decât cel valorizat astăzi) ştiind că, în felul acesta, îşi va echilibra obiectivele de eficacitate cu cele de menire reală și profundă, sustenabilă, vie. Organizaţia care va şti să completeze propoziţia „noi aici muncim ca să…” cu alte cuvinte, cu totul altele decât „facem maxim de profit cu minimum de resurse pentru acţionarii noştri”.

Cred în această organizaţie sănătoasă, de-a dreptul spirituală, care va oferi membrilor săi, în primul rând, oportunitatea de a-şi vizualiza împlinirea muncii, valoarea adăugată contabilizată în „semnificaţia” muncii, rostul ei, frumuseţea ei, utilitatea ei socială. Dacă vreţi, să încercăm o simulare prozaică – nu va fi suficient să producem pastă de dinţi, nici măcar cea mai cunoscută pastă de dinţi de pe continent, sau cea mai ieftină, sau cea mai vândută. Va fi, însă, probabil semnificativ dacă vom putea, în calitate de angajaţi, să contribuim la realizarea acelei paste de dinţi care înlătură definitiv posibilitatea infectării cu diverse bacterii rău-voitoare (de exemplu). În mod real şi nu eminamente declarativ (eventual prin vocea „asociaţiei membrilor stomatologi blonzi, cu ochi căprui, din Transilvania rurală de sud-est”). Sau (hai să visăm) acea revoluţionară pastă de dinţi care îi va împiedica pe oameni să mai pronunţe invective agresive la adresa celorlalţi. Ok, e o metaforă, dar şi scutecele de unică folosinţă reprezentau o utopie acum câteva zeci de ani, nu?

Evident, discutăm aici de o proiecţie în care, din setul de motivaţii şi valori care ne face să ne dăm jos din pat dimineaţa, lăcomia, insaţietatea, competitivitatea oarbă şi agresivă, au suferit o masivă degradare. Au eşuat lamentabil, sunt demodate, anacronice, perimate. Sau, mai simplu: nu ne mai satisfac. Nu ne mai reprezintă. Este, oare, o viziune idilică? Hazardată? Wishful thinking? Sigur, putem crede asta, dar știţi ceva – hai să discutăm mai încolo, peste câţiva ani, bine?

articol publicat în sb.business – ediţia de primăvară 2012

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close