Antibiotice joacă în „liga campionilor” industriei farmaceutice mondiale

Între 24 și 26 octombrie, Antibiotice a participat, pentru al cincisprezecelea an consecutiv, ca expozant, la cel mai important târg de produse farmaceutice din lume – CPhI Worldwide (Chemical and Pharmaceutical Ingredients), organizat anul acesta în Germania, la Frankfurt.

Echipa Antibiotice a fost reprezentată de specialişti în cercetare-dezvoltare, import, export și dezvoltarea afacerilor. Consolidarea poziţiei pe pieţele externe, identificarea de noi pieţe, atât pentru substanţe active, cât şi pentru produse finite, dezvoltarea parteneriatelor strategice pentru producţia în cooperare, reconfirmarea relaţiilor comerciale cu furnizorii de materii prime din străinătate şi identificarea de noi surse de aprovizionare sunt câteva dintre ţintele propuse.

Potrivit conducerii companiei, participarea la o manifestare de o asemenea anvergură reprezintă pentru echipa Antibiotice o ocazie foarte bună de documentare privind tendinţele şi schimbările de pe piaţa farmaceutică internaţională, recunoscută drept una dintre cele mai dinamice pieţe din economia mondială. „Prin particularităţile specifice, aceste direcţii pe care le urmărim se dovedesc esenţiale pentru strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung a companiei, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile actuale, succesul companiilor farmaceutice constă şi în capacitatea de a face faţă deschiderii internaţionale. În fiecare an, am identificat noi oportunităţi de dezvoltare şi, alături de alte instrumente de promovare, am determinat semnificativ dezvoltarea afacerilor pe pieţele externe, astfel încât cifra de afaceri la export s-a dublat în ultimii şase ani”, declară Ioan Nani, director general Antibiotice.

100 de întâlniri cu cei mai importanţi jucători din industria farmaceutică mondială

CphI Worldwide este locul de întâlnire a celor mai importanţi jucători din industria farmaceutică, iar echipa Antibiotice a avut peste 100 de întâlniri de afaceri, dintre care circa 30 la sută au fost contacte noi,  în special cu parteneri din Europa, Asia de Sud-Est, America de Nord și zona Rusia-CSI. „Participarea la CphI Worldwide creează oportunităţi importante prin identificarea de noi parteneriate, dar şi prin consolidarea celor existente. Discuţiile purtate vizează modalităţi de dezvoltare a formelor şi claselor terapeutice din portofoliul firmei, identificarea de noi surse alternative de materii prime şi substanţe active, dar şi negocierea cu furnizorii  a unor condiţii comerciale cât mai favorabile”, arată Mihai Stoian, director Afaceri Internaţionale.

CPhI Worldwide este cel mai important târg mondial de substanţe active şi industrii conexe. Prima ediţie a avut loc în 1990, sub forma unei convenţii internaţionale în domeniul substanţelor active, şi a reunit 16 expozanţi şi 250 vizitatori. În acest an, târgul a reunit peste 42.000 de participanţi şi 2.500 companii expozante, din peste 150 de ţări.

Compania Antibiotice este lider în  producţia mondială de Nistatină. Principala piaţă de export este SUA, unde exporturile de Nistatină s-au dublat în primul semestru din 2017, față de aceeași perioadă a anului trecut. În 2016, 31 la sută din cifra de afaceri a fost realizată pe pieţele internaţionale. Compania are parteneri de afaceri în peste 70 de ţări, de pe toate continentele, și certificări şi autorizări recunoscute la nivel internaţional, trei reprezentanţe comerciale, în Republica Moldova, Serbia şi Vietnam.

Locuri de muncă în domeniul farmaceutic

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter