Ascendis va instrui peste 500 de manageri și antreprenori, pe bani europeni

Liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării organizaţionale din România implementează un proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de peste 4,2 milioane de lei, pentru dezvoltarea abilităților managerilor și antreprenorilor din companiile din România.

„Peste 500 de manageri și antreprenori din toată țara, cu excepția regiunii București- Ilfov, vor participa la programe de instruire oferite de Ascendis. Am gândit o suită de cursuri mai degrabă practice decât teoretice, care să-i ajute, chiar de a doua zi, pe managerii și antreprenorii implicați în proiect. Vom aborda subiecte precum leadership, finanțe, cultură de organizație sau inovație. Participanții vor lua contact cu cele mai noi metodologii de training și vor pleca acasă cu instrumente care să-i ajute mai departe, în viața de zi cu zi”, declară Andrei Goșu, directorul general al Ascendis Consulting. Perioada de implementare a proiectului este 21 mai 2018 – 20 mai 2019.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Trainerii Ascendis vor ajuta la dezvoltarea competențelor și abilităților pentru 495 de manageri și antreprenori și zece angajați ai departamentelor de resurse umane, din companii ce activează în sectoare cu potențial competitiv/de specializare inteligentă. Dintre companiile ce au angajați care vor participa la programe de instruire, cel puțin 55 trebuie să fie IMM-uri. Informații despre programele finanțate prin acest proiect pot fi obținute la adresa office@ascendis.ro.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close