Athénée Palace Hilton are un nou director de operațiuni

Georg Pucker a ocupat, până de curând, aceeași funcție în cadrul Hilton Köln.

Noul director de operațiuni al Athénée Palace Hilton are o experiență de peste 15 ani în industria ospitalității. Din poziția de Manager de Operațiuni la Hilton Köln, a condus toate departamentele operaționale, inclusiv zona de Food & Beverage, restaurantele hotelului, zona de banqueting, bucătăria, recepția, relațiile cu clienții, housekeeping și departamentul tehnic.

Înainte de a se alătura hotelului Hilton Köln, Georg Pucker a petrecut trei ani la Hilton Düsseldorf, în calitate de Food & Beverage Service Manager, și a deținut poziții în Hilton Munich Park și în alte hoteluri din Frankfurt și München. „Sunt mândru să fac parte din acest hotel cu o moștenire istorică atât de bogată și să mă alătur unei echipe fantastice de profesioniști locali și internaționali. Athénée Palace Hilton București și Hilton sunt cunoscute pentru calitate și pentru crearea de experiențe deosebite pentru oaspeți și pentru membrii echipei, iar scopul meu și al echipelor pe care le voi conduce este de a ridica aceste servicii la un nivel și mai înalt. Bucureștiul este un oraș foarte atractiv și prietenos, cu un mix generos de turism de afaceri și de agrement. Întrevăd oportunități deosebite în a duce mai departe renumele hotelului atât pe piața internațională, cât și pe cea locală”, declară Georg Pucker.

Potrivit directorului general al Athénée Palace Hilton, Aykut Korkmaz, Georg Pucker va fi responsabil cu supervizarea tuturor zonelor de operațiuni și va asigura menținerea calității serviciilor în cadrul hotelului. „Suntem încântați să-i urăm bun venit lui Georg. Datorită experienței sale în gestionarea tuturor departamentelor operaționale și a relațiilor cu clienții, este persoana potrivită pentru această poziție și suntem bucuroși să-l avem în echipa noastră”, spune Aykut Korkmaz.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter