Avon Cosmetics România are un nou manager general

Din 1 ianuarie, Andreea Moldovan, un executiv cu vechime în compania Avon, cu o carieră de succes la nivel internaţional, devine General Manager Avon Cosmetics România.

Ca urmare a rezultatelor din cei 20 de ani şi a poziţiei Avon România în portofoliul global, Andreea Moldovan preia şi conducerea unei noi regiuni Avon, formată din România, Republica Moldova, Bulgaria, Albania şi Macedonia. Noul General Manager și-a început cariera la Avon în 1998, ca director de vânzări în Cluj-Napoca. Au urmat rolurile de director naţional de vânzări în Maroc şi România, și cel de director regional de vânzări pentru Europa de Est. În ultimii cinci ani, a condus operaţiunile din Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania & Letonia.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Valoarea totală a operaţiunilor coordonate la nivelul noii regiuni depăşeşte 150 milioane de dolari. „Mă bucur că preiau acest rol, nu doar pentru că m-am întors acasă, ci şi pentru că România a fost dată, de multe ori, drept exemplu de bune practici la nivel global. Crearea acestei noi zone de business ne va oferi încă o oportunitate să punem regiunea pe harta performanţelor în Avon”, declară Andreea Moldovan.

Numirea sa vine după promovarea lui Răzvan Diraţian, cel care condus afacerea din România timp de opt ani, în rol de General Manager Avon Filipine, o piaţă de top Avon, aflată în top 5 la nivel global. Andreea Moldovan este a doua româncă expat care se întoarce în România, după ce, acum un an, Angela Creţu a revenit în ţară pentru a conduce operaţiunile de pe 19 pieţe, din rolul de Group Vice President Avon Central Europe.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close