BCR adună diviziile implicate în transformarea băncii sub un pol operațional, condus de un Chief Transformation Officer

Din această lună, Banca Comercială Română consolidează inițiativele de transformare a băncii, prin agregarea acțiunilor a trei divizii direct implicate sub un singur pol operațional.

Acest pol va fi coordonat de un nou Director Executiv Senior, din poziția de Chief Transformation Officer, și va reuni direcția de Strategie, cea de Management al Proiectelor și cea de Procese și Reglementări. Noua funcție de Chief Transformation Officer a fost preluată, de la 1 noiembrie, de Anca Petcu, până acum director executiv Rețea Corporate. Obiectivele principalele ale noului pol operațional urmăresc, în principal, definirea și implementarea tuturor inițiativelor și activităților privind transformarea băncii.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Anca Petcu lucrează în BCR din 2013 și are o experiență de 17 ani în industria serviciilor financiare, banking și leasing, în domenii precum vânzări retail și corporate, administrarea riscului și restructurare. A absolvit Academia de Studii Economice, cursuri de specializare la IESE Business School și este alumni London Business School.

Membră a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, prin operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital) şi societăţile de profil de pe piaţa leasing-ului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe. Este banca nr. 1 în România pe segmentele de economisire şi creditare. BCR oferă produse şi servicii financiare printr-o reţea de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor, şi 508 unităţi retail, în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori. BCR este lider și pe piaţa tranzacţiilor bancare. Clienţii săi au la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.600 de bancomate şi POS – 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close