Bursa de la Londra a descoperit zece companii româneşti care pot „inspira Europa”

Raportul „1.000 de companii care pot inspira Europa”, realizat anual de London Stock Exchange (LSE), include IMM-uri europene care s-au făcut remarcate în domeniul în care activează şi care au potenţial semnificativ de creştere.

Numărul de companii româneşti incluse în raportul bursei londoneze este similar cu cel din Ungaria şi Cehia. România este depăşită de Polonia, prezentă cu 30 de companii, în timp ce Bulgaria are doar cinci companii incluse pe această listă. Allview, B&B Collection, Complet Electro Serv, Elbi Electric & Lighting, Fan Courier, Gradinariu Import Export, Medist Group, Microfruits, Neptun și Vox Carrier sunt firmele românești incluse în clasamentul realizat de bursa de la Londra.

Raportul detaliază povestea unor companii incluse pe listă, inclusiv pe cea a producătorului românesc de telefoane inteligente, Allview. „Allview a fost prima companie românească care a lansat o tabletă PC şi prima care a dezvoltat un smartphone sub o marcă românească. În acest context, nu este, probabil, nicio surpriză că acest brand este printre principalii jucători pe piaţa locală şi a reuşit să se extindă rapid pe piaţa europeană”, afimă raportul bursei de la Londra, potrivit Profit.

Raed Arafat, în Top 15 cei mai influenți arabi din lume – după Zidane, dar înaintea soției lui George Clooney, a CEO-ului Renault și a celui mai bogat om din Mexic

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close