Cât durează „dragostea” pentru angajator: românii petrec, în medie, 4 ani la un loc de muncă

Potrivit unui studiu eJobs, rata mare de fluctuaţie a angajaţilor este o problemă cu care se confruntă companiile, în condiţiile în care românii rămân, în medie, doar patru ani într-un loc de muncă.

Numărul mare de locuri de muncă disponibile pe piaţă, dar şi creşterea aşteptărilor pe care le au candidaţii de la un loc de muncă, au dus la o scădere dramatică a timpului mediu petrecut de un angajat în aceeaşi companie. Cele mai frecvente mutări au loc pe segmentul angajaţilor tineri, adică cei născuţi între 1980 și 1995 (Generaţia Millenials) şi după 1995 (Generaţia Z). În cazul primilor, angajatorii ar trebui să se aştepte la o plecare după 2,7 ani petrecuţi în companie. Cu cât media de vârstă scade, cu atât scade şi nivelul lor de stabilitate. Tinerii care au intrat pe piaţa muncii în ultimii cinci ani obişnuiesc să-şi caute alt job după circa un an petrecut într-o companie.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Aceste statistici se explică şi prin faptul că tinerii caută, în primul rând, acumularea de experienţă, şi nu au acea teamă a schimbării şi a adaptării la nou, pe care o au generaţiile anterioare. Când primesc o ofertă pe care o consideră mai bună, uneori, chiar şi cu un salariu mai mic, o acceptă, pentru că văd în ea potenţialul de a creşte în carieră”, declară Bogdan Badea, directorul general al eJobs România.

Semnificativ mai stabili sunt angajaţii din Generaţia X, adică cei care au între 38 şi 48 de ani. În medie, ei petrec 4,2 ani la un loc de muncă şi iau decizia de a pleca mai greu decât cei foarte tineri. „Vorbim despre o generaţie aflată în punctul de maturitate profesională. Mulţi ocupă funcţii de management, au obligaţii financiare personale ce nu le permit să ia decizii pripite şi de aceea sunt foarte atenţi atunci când fac o astfel de mişcare. Pentru ei, lista de criterii ce trebuie bifate este mult mai lungă şi se extinde pe mai multe paliere: caută o ofertă financiară bună, vor stabilitate, vor funcţii de management, o reputaţie bună de angajator, se uită la distanţa dintre casă şi birou, şi aşa mai departe. Sunt mai puţin dispuşi la concesii şi, prin urmare, mai stabili”, spune Bogdan Badea.

Cei mai statornici sunt angajaţii care au depăşit pragul de 50 de ani. Ei ajung la o perioadă medie petrecută în aceeaşi companie de peste 13 ani – mai exact, 13,3 ani. Lipsa de încredere în propriile forţe, dar şi teama de adaptare la o nouă echipă şi un nou mediu de lucru sunt principalele criterii pentru care aleg să facă o schimbare de carieră doar în cazuri extreme. Statistica din România nu diferă mult de cea de la nivel internaţional, unde media, pe toate categoriile de vârstă, este de 4,2 ani, în scădere de la 4,6 ani, cât era în 2014.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs.ro are peste 3,9 milioane de CV-uri, mai mult de două milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic, o bază de emailing de peste 1,3 milioane de potenţiali candidaţi şi o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close