Cine nu are antreprenori, trebuie să-i crească!

Antreprenorii reprezintă unul dintre principalele motoare de creștere, în orice economie sănătoasă. Ei acţionează ca agenţi ai schimbării, prin dezvoltarea de noi produse și servicii, implementarea metodelor eficiente de producţie și crearea de noi modele de business și de industrii. Generează locuri de muncă, susţin comunităţile locale și creează companii de succes.

Monica Jiman

Deputy CEO @ Pentalog

Cultura de business constituie o parte importantă din mediul antreprenorial. Pentru a încuraja cât mai multe persoane să înceapă și să dezvolte un business, orice ţară care are o strategie de dezvoltare pe termen lung are nevoie de a promova și susţine o serie de valori care determină antreprenoriatul să fie o alegere de carieră validă și respectată. Viitorii antreprenori trebuie să fie încrezători că vor primi susținere pentru eforturile lor, iar dacă vor eșua, nu vor fi penalizaţi sau stigmatizaţi.

Fapte mai multe, vorbe mai puţine

Țările cu tradiţie antreprenorială de succes au ecosisteme bogate și diverse, cu posibilităţi de finanţare substanţiale, o cultură de susţinere, un mediu favorabil dezvoltării afacerilor și sisteme educaţionale care încurajează mentalităţile antreprenoriale. De asemenea, ele au o gamă de resurse de înaltă calitate, deschise sectoarelor publice, private sau de voluntariat. Iar guvernele pot direcţiona maniera în care aceste părţi interesate pot colabora.

În România, trebuie să nu ne mai plângem de lipsa educaţiei antreprenoriale sau de insuficienţa măsurilor implementate la nivel de stat, pentru susţinerea unei adevărate mișcări antreprenoriale, ci să contribuim noi înșine, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie, la dezvoltarea unui cadru antreprenorial eficace. În Pentalog, ne implicăm activ în sponsoring-ul și participarea la evenimentele dedicate startup-urilor, organizate în București, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, etc. Am constatat, astfel că, în România, antreprenorii sunt extrem de pasionaţi de ceea ce fac și sunt foarte motivaţi în a-și prezenta ideile, startup-urile, a cere un feedback, a căuta noi oportunităţi de a se dezvolta mai repede, pentru a reduce termenul de lansare pe piaţă de noi produse și/sau servicii.

Suntem una dintre puţinele companii din România care dispun de un incubator și accelerator de business, Pentalabbs, care și-a dovedit deja capacitatea de a dezvolta noi afaceri. Exemplele sunt multiple: EasyFlyer, EcoTravel, MarketScience, People Centric, Rue de la Paye etc. Împreună cu Pentalabbs, am avut iniţiativa de a extinde în intern acest concept și de a pune la dispoziţia colaboratorilor noștri elementele pentru a face primii pași, cei mai grei, pe calea către antreprenoriat. Suntem convinși că expertiza dobândită de angajaţii Pentalog, zi de zi, în cadrul proiectelor, cât și mediul de lucru care încurajează iniţiativa personală, pot sta la baza unor noi afaceri de succes.

Acţionează, învaţă, construiește!

Inovarea și spiritul antreprenorial fac parte din valorile Pentalog. Iar pentru susţinerea acestora în cadrul companiei, am lansat, în 2014, un program concurs extins, PENTASMART. Prin acest program, urmărim identificarea de idei smart, fezabilitatea și potenţiala incubare a acestora la nivelul Pentalabbs. Şi, de ce nu, crearea de start-up-uri coordonate de colegi din Pentalog și trecerea către zona de antreprenoriat. În același timp, este un exerciţiu interesant și creativ, ce  permite creșterea cunoștinţelor de business în Pentalog.

Ce înseamnă a gândi și a acţiona antreprenorial? Înseamnă un ciclu „acţionează-învaţă-construieşte”: faci un pas, înveţi din el (indiferent dacă rezultatul este bun sau rău) și construiești pe baza a ceea ce ai învăţat, pentru a face următorul pas. Ca un prim pas pentru susţinerea acestui proiect, o serie de formări de tipul Knowledge Sharing au pregătit terenul, prin abordarea subiectelor de tipul: “De unde vin ideile bune?”, “Educaţie financiară”, “Inovaţia, ca motor al afacerilor”.

În paralel, echipe de mentori au stat la dispoziţia celor interesaţi, pentru a-i ajuta să își îmbogăţească ideea și să o prezinte la un nivel corespunzător. Reţeaua socială internă Pentalog a beneficiat de un spaţiu dedicat acestui eveniment, pentru a permite popularizarea ideilor în intern și solicitarea opiniei colegilor din toate agenţiile. Acest tip de activitate favorizează, evident, și lucrul în echipă, indiferent de agenţia de origine. Criteriile de selecţie sunt expertiza și interesul manifestat faţă de proiect. Într-un final, toate aceste eforturi au fost încununate de faza finală de prezentare, jurizare și desemnare a câștigătorilor.

Faptul că acest model este viabil, recompensează eforturile implicate și aduce rezultate de care va beneficia tot ecosistemul antreprenorial românesc, este confirmat de feedback-ul pe care îl avem de la toţi cei care au fost implicaţi în acest tip de eveniment. Am putut constata o doză enormă de entuziasm din partea participanţilor, ocazia de a-și prezenta ideea în faţa participanţilor, de a-și “vinde” ideea, fiind unică. Majoritatea deţinătorilor de idei sunt și dezvoltatori în cadrul proiectelor Pentalog și, deși gestionează zilnic relaţia cu clientul, nu au fost niciodată în situaţia de a-și marketa o idee proprie, cu tot arsenalul de mijloace. Însă acest tip de evenimente permite să cultivăm un pic din spiritul antreprenorial, în rândul participanţilor. Şi ceea ce este cel mai important este că am reușit să aducem în faţă idei cu potenţialul de a deveni o nouă companie.

DESPRE MONICA JIMAN

Și-a început activitatea profesională la Universitatea Transilvania, din Brașov, ca asistent universitar, între 2000 și 2005, cu specializare în Marketing și Marketing social-politic. A intrat în echipa Pentalog în mai 2003, ca stagiar în departamentul Marketing și Comercial, la Orléans. După un parcurs în mai multe departamente ale companiei, a fost desemnată, în august 2011, director general adjunct – Deputy CEO. Anterior acestei poziţii, a ocupat funcţia de director operaţional (mai 2009 – iulie 2011). Este printre acţionarii companiei, membru al Consiliului de Conducere și prezidează Comitetul de Direcţie. În paralel, Monica Jiman reprezintă compania Pentalog în diferite asociaţii din domeniul IT, precum ANIS sau ARIES. În aprilie 2014, a fost aleasă printre administratorii supleanţi ai CCIFER (Camera Franceză de Comerţ și Industrie în România). În același timp, susţine mediul antreprenorial și inovator, prin participarea, ca mentor sau coach, la diferite evenimente de tipul Start-up Weekend. A investit, la nivel personal, în mai multe start-up-uri: People Centric (România), Sharalike (Boston, SUA) și Turnkey Broker (New York, SUA).

articol publicat în sb.business – ediţia de primăvară 2014

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close