Cine sunt cei mai importanți directori de marketing din România

Cei mai importanți directori de marketing sunt reuniți în Anuarul Directorilor de Marketing din România, o inițiativă Biz Agency, unică pe piață. Ajuns la a IV-a ediție, anuarul este o radiografie a industriei, așa cum arată ea în 2018. Cartea realizată de echipa Biz reunește peste 150 de directori de marketing și evidențiază, printre rânduri, și portretul marketerului român.

Portretul profesionistului în marketing:

  • 75 la sută dintrei cei care ocupă poziții de conducere în departamentele de marketing sunt femei;
  • 50 la sută sunt absolvenți ai Academiei de Studii Economice din București
  • media anilor de experiență în domeniu este 14 ani;
  • 39 de ani este vârsta medie a directorilor de marketing;
  • 56 la sută dintre cei care ocupă poziții de marketing au absolvit studii post universitare;
  • 75 la sută au urmat cursuri și traninguri de specializare, ținute fie în cadrul companiilor pentru care lucrează, fie în organizații acreditate în domeniu.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Le vedem campaniile la TV, le cumpărăm produsele, dar știm foarte puține despre echipele de marketing care gestionează bugetele de publicitate. Anuarul prezintă oamenii din spatele strategiilor de marketing. Cu fiecare ediție ne propunem săîi cunoaștem mai bine pe acești oameniși să aflăm ceîi inspirăîn viața profesională. Toate aceste informații ajută atât la educarea generațiilor următoare, cât și la consolidarea comunității oamenilor de marketing”, spune Marta Ușurelu, Managing Partner, Biz Agency.

Din carte nu lipsesc nici recomandările oamenilor de marketing despre lectura obligatorie în domeniu. Pe lângă “clasicii industriei” – Al Ries, Jack Trout și Philip Kotler, recomandările includ multe nume noi și din noul val de autori de best sellers – Malcolm Gladwell, Seth Godin și Martin Lindstrom. Printre cele mai recomandate cărți de marketing se regăsesc “Guerilla Marketing”, de Jay Conrad Levinson, “Unleashing the Ideavirus”, de Seth Godin, “The Thank You Economy”, de Gary Vaynerchuk, și “Buyology: Truth and Lies About Why We Buy”, de Martin Lindstrom.

DESPRE BIZ AGENCY

Business-ul Biz Agency înglobează revista Biz, Biz Events – o divizie puternică de organizare evenimente și conferințe, Biz Storymakers – servicii de content marketing pentru clienți, Biz Market View – o divizie dedicată studiilor de piață, și portalul online revistabiz.ro.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share