Cluj: Bosch organizează Ziua recrutării, luna aceasta

Persoanele interesate de o carieră în compania Bosch se pot familiariza cu condițile de lucru și pot afla care sunt oportunitățile de angajare în 22 septembrie, cu ocazia evenimentului Descoperă Bosch Cluj – Ziua recrutării.

Evenimentul este dedicat persoanelor interesate să lucreze în producție, în fabrica Bosch din Jucu, dar și celor care vor să afle mai multe despre activitatea companiei. Agenda zilei include prezentarea companiei, un tur de fabrică și interviuri de angajare pe loc. Participanții pot afla care sunt oportunitățile de muncă și beneficiile oferite și pot aplica direct pentru poziția de care sunt interesați. Sunt disponibile posturi de operatori asamblare finală, operatori specializați în procese automatizate, operatori roboți industriali, operatori calitate, gestionari și distribuitori de materiale.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit reprezentanților companiei, principalele beneficii de care se bucură angajații Bosch sunt salariul performant, tichete de masă, abonamente de sănătate, sporuri salariale, bonus de flux continuu (valoare fixă, pentru program în patru schimburi), transport asigurat, cantină în incinta fabricii, cu prețuri subvenționate, mediu de lucru curat și modern, și bonus anual de performanță.

Pentru participarea la eveniment, este necesară înscrierea la numărul de telefon 021 204 88 00, până în 17 septembrie. Înscrierile sunt posibile doar la acest număr, disponibil de luni până vineri, între orele 9 si 20. Transportul dus-întors va fi asigurat de companie.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close