Cluj-Napoca: Business Lease deschide primul său centru regional

Compania olandeză specializată în furnizarea de soluţii complete de mobilitate oferite firmelor din  zona centrală și de est a Europei, deschide un centru operațional în Cluj-Napoca.

Extinderea are drept obiectiv consolidarea operațiunilor regionale existente și dezvoltarea unora noi, în linie cu promisiunea de brand: mai aproape de clienți și de nevoile lor. Valoarea investiției făcute de Business Lease România este estimată la peste 70.000 euro.

Echipa  este formată din specialiști cu experiență vastă în consiliere și servicii de leasing operațional și management de flotă. Viitorii clienți vor beneficia de oferte personalizate și adaptate nevoilor lor. „Pentru Business Lease Group, piața din România are potențial, iar acest lucru a fost confirmat prin decizia de majorare a capitalului social cu alte nouă milioane de lei, la un total de 10,5 milioane. Primul plan major susținut de această infuzie este deschiderea noului sediu din Cluj-Napoca. Astfel, Clujul devine primul sediu regional al Business Lease România, alături de cel central, din Bucureşti. Urmărim consolidarea poziției pe piața de profil şi poziționarea ca partener strategic de mobilitate pentru firmele ce intră pe piaţa locală, prin aportul nostru de know-how în mobilitate. Avem încredere că va fi un proiect de succes, astfel încât  în următorii ani să continuăm deschiderea altor sedii în orașe importante din România”, declară  Philip Aarsman (foto), Managing Director al Business Lease România.

Localizat într-o zonă centrală, noul birou Business Lease va oferi companiilor din Cluj și din regiune servicii complexe de mobilitate, axate pe optimizarea Costului Total al Mobilității (Total Cost of Mobility) și Costului Total al Deținerii (Total Cost of Ownership). Aceste modele de calcul, folosite de companie, oferă o perspectivă reală asupra variantei potrivite de utilizare a mașinilor, în funcție de tipul de companie care le utilizează și a impactului financiar pe parcursul întregului ciclu de utilizare a unui mijloc de transport. „Ca grad de utilizare, leasingul operațional este un produs relativ nou pe piața din România. Principala noastră preocupare va fi să le demonstrăm oamenilor de afaceri avantajele de a avea alături un partener ce poate oferi soluții complete de mobilitate, pe baza unei experiențe de peste 100 de ani ale grupului din care Business Lease România face parte”, afirmă Mihai Oniga, Branch Manager.

Noul sediu va fi deschis oficial de-a lungul evenimentului Zilele Olandeze (4-7 mai),  în cadrul căruia Business Lease este  partener strategic  și furnizor de mobilitate.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter