Clujenii de la Narcoffee trec granița, cu prima cafenea deschisă în Praga

Rețeaua de cafenele fondată de Marcelus Suciu și Dan Isai a deschis prima sa franciză, la Praga. Aceasta este situată la intrarea principală a Centrului Comercial Chodov Mall, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Cehia şi din Europa Centrală şi de Est.

Cu o investiție de 80.000 de euro, Narcoffee Roasters Praga este a cincea unitate din rețeaua proiectului clujean și prima din afara României, la mai puțin de trei luni de la intrarea în București. Până la finalul anului, cei doi antreprenori își propun încă o franciză, dar și extinderea rețelei proprii. În scurt timp, vor începe lucrările şi pentru a doua cafenea Narcoffee Roasters, în zona pietonală din centrul capitalei Cehiei. „Suntem în discuții pentru a acorda francize în mai multe orașe europene și sperăm ca în 2018 să putem spune că Narcoffee Roasters este un lanț european de cafenele, pornit la Cluj”, afirmă Dan Isai, cofondator Narcoffee Roasters și fondator SaladBox.

Noua cafenea din Praga respectă întocmai tipicul conceptelor autohtone, cu un meniu pe bază de espresso, adică specialități de cafea precum flat white, long black sau latte, și un meniu pe bază de cafea la filtru, precum V60, Chemex, Aeropress sau Cold Brew. Meniul include și infuzii de ceai negru Indian sau Matcha, precum și răcoritoare din fructe presate la rece. Marius Nica, campion naţional şi premiat internaţional în latte art, semnează specialitățile cafenelei, iar designul interior al locației este atribuit arhitectului Cosmin Todo, în colaborare cu Beniamin Pop, Brand Architect, responsabil de branding și definitivarea acestuia în implementare.

Narcoffee Roasters este un concept de cafenele de specialitate, fondat de cei doi oameni de afaceri clujeni, Marcelus Suciu și Dan Isai, cu o investiție inițială de 500.000 euro, sumă „înghițită” de extinderea rețelei în Cluj-Napoca și București. În acest moment, rețeaua numără cinci cafenele în Cluj, București și Praga. Materia primă este adusă din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter