Colliers International: Laurențiu Lazăr, promovat în funcția de Managing Partner

Din martie, Laurențiu Lazăr, Senior Partner, Investment and Valuation Services, va prelua funcția de Managing Partner al companiei de consultanță imobiliară Colliers International România. Ilinca Păun, actualul Managing Partner, rămâne membru în board și își va intensifica activitatea în cadrul Entrepreneurship Academy, unde va ocupa funcția de CEO.

Laurențiu Lazăr este Senior Partner şi Director al departamentelor de evaluări şi de investiţii din cadrul Colliers International Romania. Are peste 11 ani de experienţă în domeniul imobiliar, în evaluare, consultanţă şi investiţii. În ultimii cinci ani, echipa de evaluări coordonată de Laurențiu Lazăr a evaluat proprietăți cu o valoare de circa 35 miliarde de euro. Din 2015, departamentul de investiții a încheiat tranzacții cu o valoare totală de peste 500 milioane de euro.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În noul său rol, va coordona activitatea comercială și cea administrativă a firmei, și va pune accent pe dezvoltarea culturii interne. De asemenea, va colabora cu directorii de departament pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor companiei. „Colliers International a avut o evoluție remarcabilă în cei 21 de ani de existență pe piața locală și sunt încrezător că 2018 va fi un an memorabil, atât din acest punct de vedere, cât și al tranzacțiilor în care suntem implicați”, declară Laurențiu Lazăr.

Ilinca Păun, care a condus firma din 2010, va rămâne în board și va fi implicată în continuare în dezvoltarea strategiei firmei. În paralel, se va concentra pe zona de educație și va prelua funcția de CEO la Entrepreneurship Academy, unde este profesor din 2015. „Am fost mereu pasionată de modele de business, de management și de oameni. Cred că o astfel de schimbare este sănătoasă atât pentru companie, cât și pentru performanța fiecăruia. Împărtășesc aceste valori cu Laurențiu și sunt sigură că viziunea lui va ajuta Colliers să devină cea mai iubită și respectată companie de consultanță imobiliară din România”, explică Ilinca Păun.

Ilinca are o experienţă de peste 18 ani în domeniul consultanţei imobiliare. S-a alăturat echipei Colliers International în 2000, după ce a fost implicată în dezvoltarea primului mall din România. De atunci, a avut o contribuţie semnificativă la creşterea şi durabilitatea companiei. În calitate de Managing Partner al Colliers International Romania, a condus procesele de inovare la toate nivelurile companiei și a îndrumat unele dintre cele mai importante iniţiative şi tranzacţiile de referinţă de pe piaţă.

În 2017, Colliers International Romania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 28 milioane de lei.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close