Continental: Echipele din România pun umărul la dezvoltarea sistemului automat de alertă de urgență – eCall

Echipe de ingineri și specialiști IT&C din România contribuie, alături de echipe din alte locații Continental, la dezvoltarea unității de comandă telematice, printre care și sistemul eCall și a specificațiilor acestui sistem.

La peste 20 de ani după ce primele mașini cu sisteme telematice avansate au ieșit de pe linia de producție, conectivitatea devine standard în fiecare vehicul cu o nouă aprobare de acest tip, din aprilie 2018, în Europa. De acum înainte, sistemul automat de apeluri de urgență, eCall, trebuie instalat în toate autoturismele noi, ce primesc aprobarea după aprilie 2018, în Uniunea Europeană, indiferent de producător, model sau categorie de preț.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Continental dezvoltă unități telematice din 1996 și salută decizia Comisiei Europene. „Pentru noi, eCall înseamnă că suntem cu un pas uriaș mai aproape de Vision Zero – mobilitatea fără decese sau răniri, deoarece ajutorul este acum, în mod automat, pe drum, în caz de accident. Prin utilizarea unității telematice pentru alte aplicații, precum oferirea de informații în timp real despre fluxurile de trafic sau potențialele pericole, accidentele pot fi chiar evitate și blocajele reduse la minim”, spune Johann Hiebl, șeful departamentului Infotainment & Connectivity al Continental.

Timp de răspuns redus și mai puține decese din trafic

Datorită sistemului eCall, mașinile au un sistem de apel de urgență la bord, care poate trimite automat o alertă de urgență cu locația exactă a vehiculului, la cel mai apropiat centru de intervenție. Sistemul utilizează numărul standard de urgență în Europa, 112. Potrivit Comisiei Europene, acest lucru va reduce timpul de răspuns cu până la 40 la sută în zonele urbane și chiar până la 50 la sută în zonele rurale. În același timp, conform informațiilor furnizate de Comisia Europeană, introducerea sistemului eCall ar putea reprezenta o reducere a numărului de decese cu zece la sută pe an, în UE.

eCall este activat de declanșarea unității de comandă a airbag-ului. De asemenea, este posibil să fie declanșat manual un apel de urgență, de exemplu dacă un conducător auto este martorul unui accident grav. Conform standardului european, un set minim de date trebuie transmis centrului de intervenție. Această telegramă de date are o lungime de 140 de octeți și conține date selectate pe baza relevanței acestora într-o situație de salvare de urgență, ca ora apelului de urgență, tipul și locația vehiculului, numărul pasagerilor, direcția de deplasare, modul în care a fost declanșat apelul de urgență și alte informații.

DESPRE CONTINENTAL

Între 1999 și 2017, a investit circa 1,4 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și  patru centre de inginerie, în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi, este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie  a anvelopelor în București. Continental avea, la finalul anului 2017, circa 19.700 de angajaţi, dintre care 5.700 sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare. Compania își va mări echipa cu peste 1.000 de noi membri, în acest an, în România.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close