Criza și stewardesa

Deși am călătorit mult cu avionul, încă nu mă pot declara un fan al acestui mijloc de transport, cu toate că se spune că este cel mai sigur.

Ovidiu Halunga

Contributor

În aeroport, înainte de îmbarcare, am încercat să-mi alung gândurile negre și am frunzărit câteva site-uri de știri. Mai bine stăteam cu ochii în tavan sau mă plimbam. Doar știri negative, cu iz de criză: inflație, deficit, Robor în creștere, etc. Bine măcar că nu am dat de vreun breaking news cu un accident aviatic.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Cu inima cât un purice, am intrat în avion și m-am cuibărit cuminte la locul meu. După ce toți pasagerii  s-au așezat pe scaune, însoțitorii de zbor au verificat dacă bagajele de mână sunt aranjate corespunzător și nu sunt șanse să te procopsești cu o valiză în cap, pe nepusă masă, așa cum ne-am trezit cu criza în 2008. Ori că eram eu mai agitat, ori că era stewardesa mai drăguță, cert e că am fost foarte atent la instrucțiunile ei și, fiind probabil încă sub influența știrilor ce sugerau apariția crizei, gândurile au început să zboare spre o comparație între regulile și sfaturile primite înainte de decolare, ce au rolul de a ne pregăti pentru situații dificile, și o criză dintr-un sistem organizațional.

Călătoria cu avionul presupune reguli și restricții, la fel ca și guvernarea sau conducerea unei corporații. Dacă nu am fost prea fermecat de grațiile stewardesei, cred că instrucțiunile au început cu fixarea centurii de siguranță. La o frână bruscă a economiei sau a avionului, riști să te lovești la cap, dacă nu ai centura cuplată. Obligația ca parasolarele aeronavei să fie lăsate deschise la decolare și aterizare, dincolo de efectul psihologic, se explică prin faptul că atât însoțitorii de zbor, cât și pasagerii, trebuie să vadă afară dacă este vorba de o urgență. Realitatea nu poate fi ignorată.

La aterizările pe timp de noapte, intensitatea luminii este diminuată, ochii fiind adaptați la întuneric, iar la o eventuală evacuare a pasagerilor, vederea este mai bună. Fiind și prima călătorie cu avionul alături de copil, atenția mea a fost maximă la explicațiile privind utilizarea măștilor de oxigen. În cazul unei schimbări bruște de presiune, ai cel mult 20 de secunde pentru a prinde și folosi masca, după care leșini. Prima dată îți pui tu masca, după care ajuți persoanele care au nevoie de ajutor. Crizele se rezolvă cu mintea oxigenată.

Când ești însoțit de mai mulți copii, lucrurile devin mai complicate. La coborârea măștilor de oxigen, pilotul trebuie să coboare aeronava la o altitudine mai mică, și asta pentru că rezerva de oxigen ajunge doar pentru 15 minute. Sper să nu am parte vreodată de măști de oxigen în avion, pentru că e un motiv major de panică. Decizia de a coborî măștile de oxigen aparține căpitanului și este pusă în practică brusc, fără informarea călătorilor. Și în gestionarea unei crize dintr-un sistem organizațional, uneori sunt necesare decizii rapide, fără prea multe parlamentări și coborârea capului din nori.

În călătoriile cu avionul, în guvernarea unei țări sau în dezvoltarea unei afaceri, apar incidente, momente de panică sau conflicte care, de multe ori, conduc la situații de criză. Acestea implică destine și bani, este de dorit prevenirea lor, iar atunci când ne confruntăm cu ele, e bine să le controlăm și să le rezolvăm.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close