Cum aduci și ții în companie angajați de valoare

O mulțime de oameni se întreabă, mai mult sau mai puțin retoric: cum îmi motivez oamenii? Cum îi țin pe cei de valoare și cum aduc sânge nou?

Adrian Vîntu

Leadership and Social + Emotional Intelligence Coach®

Este o întrebare bună și grea, la care mulți nu au un răspuns. De fapt, ne confruntăm cu o epidemie de “nu știu ce să fac” – ceea ce este pe deplin de înțeles: unde, la ce școală/universitate din România se vorbește (adânc și cu valoare) despre cum să ai un business, cum să lucrezi cu oamenii, cum să îi ții cu tine?

Încercări

În încercările firmei de a păstra sau “agăța” oameni de valoare, compania oferă tradiționalele dulciuri gratuite, telefonul firmei, cină sau mic dejunul gratuit. Toate aceste mici câștiguri marginale sunt bune, dar (1) nu au valoare pe termen lung pentru că nu aduc și mențin motivația și (2) dacă toate companiile le oferă, atunci nu este o diferențiere.

Criza

Dacă locuiești în Silicon Valley-ul românesc din Cluj, atunci știi la fel de bine ca mine că există o mare criză de personal în IT. Văd zilnic panouri publicitare, pe marginea drumului, cu “Angajăm programatori“. Nici nu contează în ce domeniu, ce experiență. La kilogram. Atât de mare este cererea.

Mă bucur pentru crize. Criza în sine este un eveniment ce declanșează un tipar nou de gândire. Gândește-te la crizele de petrol – ele au generat orientarea și dezvoltarea formelor de energii alternative și mult mai puțin poluante. În același fel, criza din IT din România generează o nouă gândire. Cum aduci și ții oameni de valoare în companie?

Secretul

“De ce sunteți aici? Ce doriți?”, i-am întrebat azi pe cursanții mei la o firmă de IT clujean-orădeană. Mi-au răspuns tipic – “timp”, “sănătate”, “organizare”. Dar mai adânc, la bază? După câteva minute, au recunoscut: “fericire”! Sub o formă sau alta, prin orice curs la care participă, oamenii încearcă să își aducă fericirea în viața lor și a celor dragi.

Acest lucru este foarte important, chiar esențial! Oamenii își doresc fericirea mai mult decât orice.

Ce legătură are fericirea personală cu compania? Te rog să cauți pe Google happy employee productivity sau să te uiți la infograficul de aici. Te șochează? Ce ai face tu ca să ai angajați cu 12 la sută mai productivi?

Aplicare

“Sună bine”, vei spune, dar mă vei întreba ce poți face ca să obții această resursă, fericirea personală a angajaților.

Aici ai nevoie să vorbești cu ei sau, chiar mai bine, să găsești pe cineva care a învățat din străinătate ce funcționează – vezi cultura fascinantă de la Linkedin sau Google. Companiile acestea sunt profund orientate către oamenii lor. Îi văd ca pe talente în care investesc cea mai bună psihologie – poți să vezi oamenii de top global, pe care îi aduc la cursurile cu angajații.

De aceea, companiile acestea nu au o problemă cu atragerea și menținerea persoanelor de valoare. De fapt, oamenii de valoare chiar vor să obțină un post la ei.

Ce au nevoie oamenii pentru fericirea personală? Au nevoie să învețe să aibă relații excelente cu partenerii lor. Iar apoi vor aplica această aptitudine și la lucru. Au nevoie să învețe ce îi motivează pe ei însuși, ce sunt emoțiile, cum se controlează, cum se folosesc pentru o viață de succes. Iar apoi vor aplica aceste aptitudini și la lucru. Au nevoie să învețe ce înseamnă stresul și cum să îl administreze. Iar acest skill îl vor aplica mai ales la lucru.

Au nevoie să învețe ce înseamnă a munci inteligent. Adică eficient, nu modelul românesc “am muncit toată ziua și nu se vede nimic”. Au nevoie să învețe să învețe ce înseamnă echilibrul viață/lucru. Un angajat este fericit la lucru atunci când viața sa familială este bună – nu în stresul gândurilor aduse de la lucru.

Înțelegi, deci, că dacă aduci fericire în viața angajatului, aceasta se va revărsa imediat în companie. Și cui nu îi place să lucreze între oameni fericiți?

Un angajat fericit în viața personală este un angajat productiv, care rămâne în firmă!

Ce poți face tu

Ai nevoie să faci din fericirea angajaților o prioritate. Să le aduci cursuri care le aduc valoare foarte mare în viața lor personală. Este important sa găsești oameni de valoare, care pot să îți coach-uiască angajații. Asta nu înseamnă oamenii faimoși (nu faima aduce valoare) și nici psihiatri sau alte domenii hard – din cauza materialului și limbajului prea specific.

Ai nevoie de cineva care să fie compatibil cu IT-iștii. Cineva care să îi înțeleagă pe ei și domeniul lor. Cineva care le poate vorbi pe limba lor și da exemple care se pot mula pe experiența lor zilnică.

Și bineînțeles, trebuie să fie cineva cu experiență din străinătate. Așa cum spunea Albert Einstein, “nu poți rezolva o problemă cu aceeași gândire cu care a fost creată”. Deci ai nevoie de cineva care să aducă soluții și perspective noi, de la alții care deja au trecut prin aceste procese.

Diferențiere

Când companiile “normale” aduc aceleași perks – câștiguri marginale – atunci tu te poți diferenția prin faptul că compania ta aduce valoare pe termen lung angajaților!

Cum ar fi ca pe reclamele tale să scrie ceva în rândurile: “ne prețuim angajații la fel ca Google”! Cum ar fi să fii mândru că oamenii care lucrează pentru tine chiar îți sunt recunoscători pentru că le-ai îmbunătățit viața?

Pe scurt

Poți să atragi și să ții oameni de valoare în companie dacă le aduci ceea ce ei doresc cel mai tare: fericirea. Asta înseamnă cursuri practice, prin care ei să își îmbunătățească viața lor. Iar efectele vor fi clar vizibile și în companie. Cursuri valoroase găsești la oamenii care înțeleg IT-ul și pot să aducă soluții și perspective proaspete din străinătate.

Îți doresc să fii prima companie IT românească care să le aducă atât de multă valoare angajaților încât să își dorească și prietenii lor să se angajeze la tine!

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter