Cum am devenit „neangajabilă”​

În primul rând, termenul de „neangajabil” nu există în limba română. O să vă suprindă pe mulți dintre voi nota personală, pe alții, care mă cunosc, o să-i facă să zâmbească. Toate articolele mele, de altfel, provin din experiențe personale, deci nu ar fi chiar o noutate, dar acest articol este mai mult despre mine și experiența mea cu piața muncii din România.

Corina Neagu

Trainer & HR Consultant @ DARE Development Advice & REsources

M-am hotărât să-l scriu pentru că sunt mulți oameni, mult prea mulți, care au devenit „neangajabili” (din termenul în limba engleză – „unemployable”), și vreau să vă spun și vouă de ce. Evident că există o listă mult mai lungă, eu voi expune aici doar câteva dintre motivele care mi se aplică mie.

1. Nu-mi plac etichetele. Nu sunt adepta convenționalului, nu cred în rutină, nu sunt comparabilă, nu judec oamenii după aparențe, cred în creativitate, inovație și reinventare, nu cred în bârfă. Cred, de asemenea, că am înțeles prost democrația, ca națiune, pentru că democrația nu înseamnă haos și dezorganizare, nici lene, lipsă de respect și de bun simț.

2. Spun lucrurilor pe nume. Adică sunt periculoasă pentru orice companie, pentru că încurajez transparența, onestitatea, comunicarea directă și deschisă, feedback-ul și spun când nu-mi place sau nu-mi convine ceva, cu argumente de fiecare dată, dar și cu soluții. În orice anunț de recrutare sau în valorile oricărei companii, veți găsi comunicarea sau onestitatea. Până ajungeți să lucrați pentru compania respectivă, mai ales în poziții de conducere. Există și excepții, dar mult prea puține, din păcate.

3. Cred în oameni, nu în cifre. Nu pentru că nu mi-a plăcut matematica, ci pentru simplul motiv că, atunci când oamenii sunt motivați, respectați, dau randament mult mai mare decât atunci când se pune presiune absurdă asupra lor.

4. Sunt o persoană integră. Nu dau curs inițiativelor de mituire, de ascuns sub preș, de mințit sau de eludat legea, indiferent cât de prost întocmită ar fi ea. Am refuzat oferte de muncă cu plata la negru. Și nu una. Am concediat oameni pentru că au mințit. Știu foarte bine ce înseamnă confidențialitatea informațiilor, nu denigrez angajați sau angajatori, nu dau nume în articolele mele, învăț de la fiecare cum nu trebuie să fiu și mă străduiesc să transmit mai departe, în limbajul propriu, și altora.

5. Nu funcționez cu băț sau sabie deasupra capului. Știu că de multe ori și în multe companii nu se poate altfel, dar eu nu am nevoie de astfel de instrumente ca să livrez rezultate.

6. Nu cred în fișa postului, nici în programul de la 09.00 la 17.00. Deși mulți angajatori ar trebui să vadă un plus în asta, sau măcar în asta, depășirea atribuțiilor constituie, de foarte multe ori, un real pericol pentru manageri. Inițiativa, la fel. Sugestiile, ideile de îmbunătățire, de asemenea. Adică vreau să le iau locul? Cred că atunci când îți place cu adevărat ceea ce faci, nu stai cu ochii pe ceas și pleci când îți termini treaba. Nici eu nu sunt adepta statului aiurea peste program, dar dacă ești o persoană organizată, cred că te poți încadra cu succes în programul de lucru. De asemenea, cred că poți lucra de oriunde atât timp cât îți faci treaba și prezența ta nu este absolut necesară la birou.

7. Sunt foarte exigentă. Cu mine, în primul rând, dar și cu ceilalți. Am avut oameni în subordine ani de zile. Le returnam documentele însemnate cu roșu, pentru că tot ce ieșea din Departamentul Resurse Umane trebuia să fie perfect. Doar de noi ținea să fie astfel, mai ales că erau greșeli de neatenție și de superficialitate. Am pretenția, nejustificată pentru unii, ca atunci când investesc în tine încredere, respect, timp, interes, să mă răsplătești cu aceeași monedă. Da, de cele mai multe ori ofer înainte să primesc, o fac cu inima deschisă și-mi asum consecințele.

8. Sunt o fire independentă și considerată rebelă. Independența nu este încurajată în companii, pentru că este asociată cu insubordonarea. Dar dacă vrei să mă motivezi, lasă-mă să-mi creez eu spațiul și programul de lucru. Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care-mi place să lucrez pe cont propriu.

9. Cer prea mulți bani. Cer atât cât consider că mi se cuvine, realist vorbind, pentru gradul de experiență și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Niciodată nu am cerut nimic nejustificat și fără argumente pertinente și fără să dovedesc că am meritat investiția și efortul. Banii nu sunt motivația mea principală, sunt însă un instrument prin care-mi îndeplinesc anumite obiective și-mi asigură un trai decent. Și o mare parte din ei au fost investiți în a mă dezvolta pe anumite zone, pentru că nu am așteptat niciodată de la niciun angajator să o facă.

10. Nu sunt perfectă. Nimeni nu este. Sunt om, în primul rând. Fac totul de drag, cu pasiune, îmi cunosc foarte bine drepturile, îmi asum responsabilitățile, eșecurile și faptul că și eu greșesc. Mă străduiesc să rămân umană, într-un mediu de business puternic orientat doar către cifre și rezultate, în care se fac multe compromisuri, în care mulți oameni sunt concediați pe nedrept sau demotivați făcând lucruri care nu le plac, doar pentru suma de bani care le asigură traiul zilnic lor și familiilor acestora. În care mulți oameni nu-și găsesc locul, sunt discriminați, sunt marginalizați și devin, astfel. „neangajabili”. Într-un mediu de business în care producem din ce în ce mai puțin, în care susținem enorm de mulți oameni care nu muncesc, care ne vrea pe toți la fel, executanți model, fideli ascultători ai unor reguli și politici perimate și ai unor manageri despotici lipsiți de caracter, de abilități și competențe de management.

Îmi place să cred că acolo unde am creat parteneriate, am dat tot ce am putut pentru compania respectivă, indiferent dacă am fost angajată sau am prestat servicii în zona de HR. Am reușit să nu fiu invizibilă și să-mi las amprenta în sensul bun al cuvântului. Să nu credeți că sunt arogantă, deși multora le pot lăsa această impresie. Sunt o persoană modestă și credincioasă, crescută în perioada șotronului și a învățatului la lumânare. Și am învățat mult și am muncit enorm ca să ajung unde sunt, și consider că sunt de-abia la jumătatea drumului. Lucruri greu de înțeles și de cuantificat pentru generația tânără de recrutori „specialiști în Resurse Umane”.

Sunt sigură că mulți dintre voi se regăsesc în cele de mai sus, doar eu cunosc vreo zece exemple. Indiferent de ce parte a baricadei sunteți, vă doresc mult succes în tot ce faceți!

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter