Cum știi că ai găsit compania potrivită

Visul tuturor celor care doresc să îşi construiască o carieră este să găsească acel job unde pot face ceea ce le place. Unde să fie înconjuraţi de oameni care să le împărtăşească pasiunea. Unde să aibă condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea la cele mai înalte standarde. Unde să fie provocaţi, în fiecare zi, să fie mai buni. Este ceea ce îmi doream şi eu, acum 25 de ani, când mi-am început cariera.

Anica Muntean

Director Centrul Tehnic Titu @ Renault România

Imediat după terminarea cursurilor Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, am fost repartizată la Dacia, pentru stagiatura de trei ani, obligatorie în acel moment. 20 de ani mai târziu, sunt în aceeaşi familie. Ce m-a reţinut în această companie? Sunt motivele enumerate mai sus, care, la o primă vedere, pot părea utopice. Am cunoscut aici oameni pasionaţi de meseria lor, care au făcut tot posibilul ca această marcă nu numai să supravieţuiască, ci să devină un adevărat succes. Lucrez într-o companie unde criteriile pentru a avansa în carieră sunt performanţa şi profesionalismul. Sunt înconjurată de oameni care îşi doresc să facă mai mult şi mai bine. Aşa se explică transformarea totală a vehiculelor Dacia, a căror calitate şi atractivitate nu mai poate fi pusă la îndoială. Cu maşini vândute în toată lumea, chiar şi pe pieţe mature, ca Franţa şi Germania, Dacia este, astăzi, o marcă din ce în ce mai puternică.

În prezent, sunt responsabilă de gestionarea activităţii Centrului Tehnic Titu, o entitate a Renault Technologie Roumanie, centrul de inginerie al Renault Romania și cel mai mare centru de Inginerie Renault din afara Franței. Este locul prin care trec toate vehiculele Dacia, înainte de etapa de fabricaţie în serie. Colegii mei sunt primii „clienţi” ai maşinilor noastre. De la performanţe în ceea ce priveşte consumul sau emisiile, până la acustică şi confort, ei pun totul la încercare, pentru a răspunde cerinţelor de calitate şi fiabilitate ale clienţilor din toată lumea. Testele pe piste (centrul dispune de o reţea de 32 de kilometri de piste) alternează cu simulările virtuale şi cu încercările efectuate cu ajutorul bancurilor, pentru a garanta un nivel ridicat de calitate al prestaţiilor pentru viitoarele modele Dacia.

Proiect greenfield, Centrul Tehnic Titu pune la dispoziţia inginerilor RTR cele mai noi tehnologii în domeniul încercărilor și mijloacele necesare pentru a testa vehiculele şi componentele, în diverse faze ale proiectelor. Aceste mijloace sunt la acelaşi nivel cu cele utilizate în centrele de încercări din Franţa, iar standardele de calitate sunt aceleaşi peste tot, în lumea Renault. Astfel, un vehicul Dacia este proiectat, testat şi validat la fel de riguros ca un vehicul Renault. Singurele specificităţi sunt cele legate efectiv de caracteristicile tehnice ale maşinii (tip de caroserie, de motor, de cutie de viteze, opţiuni disponibile etc.). Calitatea este prioritatea noastră principală, în tot ceea ce facem.

Ca director al Centrului Tehnic Titu, preocuparea mea este să le ofer inginerilor care îşi desfăşoară activitatea aici un mediu de lucru cât mai atrăgător. Condiţiile de lucru de la Titu sunt similare cu cele de la birourile de studii din Bucureşti, de fapt, cu cele din sediile Renault de peste tot în lume. Birourile sunt spaţioase, luminoase, dotate cu echipamente informatice moderne; atelierele sunt curate şi îngrijite. Centrul dispune de propriul restaurant pentru servirea meselor. Inginerii care îşi desfăşoară activitatea la Titu beneficiază de transport spre birou. Calitatea tuturor acestor servicii este monitorizată permanent, pentru a găsi soluţii de îmbunătăţire. Facem acest lucru pentru ca toţi cei pasionaţi de meseria lor să se simtă motivaţi să dea tot ce au mai bun, să se simtă încurajaţi să facă lucrurile mai bine şi, în definitiv, să rămână în companie şi să îşi construiască o carieră de succes. Este ceea ce am simţit, la rândul meu, că am primit, şi ceea ce m-a reţinut şi pe mine în această companie, atâta timp.

DESPRE ANICA MUNTEAN

Este directorul Centrului Tehnic Titu, singurul centru de încercări auto din Europa Centrală şi de Est, parte a Renault Technologie Roumanie. După venirea Renault în Romania, a preluat, în 2001, conducerea serviciului de metode montaj, iar în 2004 – funcţia de şef departament inginerie montaj. În 2008, a preluat postul de Director Inginerie Vehicul Descentralizată, care coordonează activitatea de asistenţă tehnică pentru fabricaţie la Mioveni. A fost prima femeie din fruntea unei direcţii de inginerie din România şi singura care conducea un departament de acest tip, în Grupul Renault, la nivel mondial.

articol publicat în sb.business – ediţia de primăvară 2014

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close