Darurile, visele, chemările

Voi ce credeți că au în comun filmele How to Train Your Dragon?, Frozen, Tangled, Kung Fu Panda? Ar putea fi darurile, visele, chemările. Pentru că ne povestesc despre puterea de ne crea legenda personală și de a ne îndeplini misiunea.

Mirela Dragnea

HR Manager @ Meli Melo – Paris

Ne vorbesc despre încăpățânarea de a nu renunța și de a face tot ceea ce putem, pentru a fi noi înșine. De a face importantul posibil și imposibilul important, de a schimba lumea făcând ceea ce ne place și ceea ce știm cel mai bine să facem.

Hiccup are talent cu animalele, adică acea inteligență a naturii sau inteligență  naturalistă, după cum a numit-o Howard Gardner, în a sa teorie a inteligențelor multiple. Adică are capacitatea de a găsi pattern-uri și a construi relații autentice și profunde cu și în natură. Elsa are puterea de a crea și transforma elementele naturii, Rapunzel vrea cu orice preț să afle cine este cu adevărat și ce sens are darul ei de a vindeca, cu părul ei auriu și niciodată tăiat, iar Panda are o inteligență a mișcării sau inteligență kinetică, care îl detașează net de ceilalți luptători.

Fiecare are un vis, mai mult sau mai puțin imposibil. Fiecare are un dar pentru a transformă visul în realitate. Însă nu oricum și nu urmând the easy way. Ci prin luptă, prin dăruire, prin provocări, prin renunțări și sacrificii. În toate aceste povești, există un moment revelator, în care darul e dezgropat, visul e transformat în chemare imperioasă, căreia nimic nu îi mai poate sta în cale, iar chemarea… într-un plan concret, prin care înaintezi cu pași micuți, te mai uiți înapoi, însă nu te mai întorci. Când visul te-a chemat la apel, nu mai există cale de întoarcere.

O persoană poate fi bună cu numerele, și vorbim atunci de inteligență logico-matematică, o alta preferă să deseneze. Unuia îi place liniștea și singurătatea, altuia îi place aglomerația, distracția, relaționarea. Fiecare dintre noi e bun la ceva.

Darul tău unic este ceea te face să fii „tu” și ceea ce poate aduce un sens lumii în care trăiești. E mai mult decât o abilitate – este o putere intrinsecă, alimentată de pasiunile și năzuințele tale cele mai adânci, bazată pe un set de valori moștenite sau construite în intimitatea eu-ului și hrănită de un scop existențial. Și care îți răspunde la întrebarea: pentru ce trăiesc? Mulți oameni nu își găsesc niciodată darul și cu atât mai puțin sensul vieții lor, din diverse motive, fie pentru că nu se obosesc să îl caute, fie pentru că nu cred în “a visa la cai verzi pe pereți”, sau, pentru că nici nu conștientizează că au așa ceva, le e mai ușor să se uite la telenovele sau să se uite în jurul lor și să-i aplaude pe cei care și-au dăruit lumii darul, decât să pornească în propria aventură și să-și construiască propriul scenariu.

Tu ai avut până acum acest moment revelator? În care ai realizat cine ești și ce sens are existența ta?

Te întreb pentru că, dacă tu nu ai aflat mai întâi ce dar ai tu însuți și ce poți face cu el, care este misiunea și planul tău de viață, este aproape imposibil să îl ajuți pe copilul tău să îl descopere pe al lui și să îl transforme în abilități și talente și, mai târziu, într-o carieră bazată pe vocație. Ca părinte, ești oglinda lui o bună bucată din viață. Vrei, nu vrei, ești primul lui model. Orice proces educațional începe de la tine și cu tine. Același lucru se întâmplă în orice proces de coaching sau formare: nu vei putea să ajuți cu adevărat pe cineva să învețe ceva, să își descopere darul sau să înțeleagă cine este și ce poate face cu el însuși, dacă nu ai trecut tu însuți prin această experiență revelatoare și ai învățat toate lecțiile. Numai așa vei putea trece la următorul nivel.

Fiecare dintre noi are simpatii și antipatii, puncte tari și puncte slabe și un mod unic de a percepe realitatea. Avem propriile gusturi, preferințe, abilități, stiluri. O persoană poate fi bună cu numerele, și vorbim atunci de inteligență logico-matematică, o alta preferă să deseneze. Unuia îi place liniștea și singurătatea, altuia îi place aglomerația, distracția, relaționarea. Fiecare dintre noi e bun la ceva. Și fiecare are un dar de împărtășit cu noi. Observând cu atenție lucrurile pe care le preferă copilul, partenerul sau angajatul tău, poate fi un indiciu important asupra talentelor sale și asupra potențialului său. 

Privește, de exemplu, cu atenție la ceea ce iubește copilul tău. Apreciază-i atuurile. Spune-i ce admiri la el. Și asta pentru că unul din cele mai importante roluri din misiunea ta de părinte este să îți ajuți copilul să își descopere talentele și să găsească bucurie în a le dezvolta și a le transforma în aptitudini și vocație. Ține cont de faptul că pentru a construi o stimă de sine sănătoasă, copiii au nevoie să simtă și să știe că pot face un lucru, cel puțin unul, foarte, foarte bine. La un nivel care trece dincolo de normal. La un nivel care atinge excelența. De multe ori, un dar al copilului este trecut cu vederea, deoarece este într-un domeniu care nu e recunoscut la școală sau în societate sau căruia nu i se acordă importanță, de nimeni, nici măcar de el însuși. De aceea, rămâne responsabilitatea părinților „să lupte” pentru a descoperi talentele copiilor.

Dacă ne gândim bine, același lucru se întâmplă într-o organizație. Cine ar avea timp și răbdare să observe talentele angajaților, să le recunoască și să le ofere un spațiu liber, de manifestare a lor? Și totuși, este responsabilitatea omului de HR  „să lupte” pentru a descoperi și dezvolta talentele angajaților. Ar putea, de exemplu, să creeze un hobby corner, în care fiecare să aibă acces la ceea ce îl pasionează și îl interesează cel mai mult. Și asta pentru că a avea o pasiune este un dar valoros. O mică bibliotecă într-un colț al biroului, pe teme de parenting, de exemplu, îl va încânta cu siguranță pe angajatul pasionat de educație.

Anticipează-i afinitățile și încurajează-i visele. Chiar dacă alții îți vor spune că ești dus cu pluta și că, în lumea noastră, a visa la cai verzi pe pereți este o sinucidere curată.

Dacă ești părinte, împărtășește-i copilului tău interesele, mergi cu el cu bicicleta sau cu rolele, în parc. Planifică-ți concediile și excursiile implicându-l și pe el în stabilirea programului. Respectă-i preferințele, indiferent cât de divergente sunt față de ale tale. S-ar putea să descoperi tu însuți o pasiune în ceva de care nu aveai habar până atunci. Vorbește-i și joacă-te cât mai mult cu copilul tău, indiferent de vârstă. Încurajează conversațiile cu orice ocazie, din orice fleac poți dezvolta o temă de discuție sau o poveste. Vorbește-i despre evenimente actuale, despre ceea ce s-a întâmplat în cursul zilei atât la locul tău de muncă, cât și în viața culturală și politică a țării. Împărtășește-i povești de succes ale oamenilor care au reușit în viață pentru că și-au descoperit darurile și și-au transformat talentele în vocație. Comentați știrile și jucați-vă de-a jurnalistul sau secretara. Iar când nu știi răspunsul la o întrebare sau o curiozitate, construiește din aceasta un proiect și căutați împreună răspunsurile. S-ar putea să îl transformați într-o pasiune comună, prin care veți construi o prietenie solidă și o relație bazată pe încredere, cu ajutorul căreia veți depăși mai ușor momentele dificile.

Focusează-te pe detalii, pe nimicuri. Nimicurile de azi vor deveni cele mai prețioase amintiri de mâine! Pune-i întrebări deschise, ca să îi descurajezi răspunsurile închise, cu „da” sau „nu”. Citește-i, jucați împreună Macaua, remi sau șah. Ajută-l să descopere cât mai multe lucruri din domeniile în care ai intuiția că are o atracție și o înclinație către ceva. Anticipează-i afinitățile și încurajează-i visele. Chiar dacă alții îți vor spune că ești dus cu pluta și că, în lumea noastră, a visa la cai verzi pe pereți este o sinucidere curată. Ia-ți cu ține copilul în orice loc în care poate învăța. Să participe la concerte, evenimente sportive sau culturale este un mod bun de a-i face cunoștință cu o varietate de experiențe. Programează împreună cu el excursii la muzee, librării, biblioteci, piese de teatru sau concerte pentru copii. Iar dacă ai cumva ocazia să ajungi la țară, stârnește-i curiozitatea și du-l să vadă animalele, să cunoască mirosul de balegă și iarbă proaspăt tăiată, să admire un apus de soare printre crengile copacilor și un colț de cer, în care să boteze formele norilor. Ajută-l să-și găsească modelul sau eroul cu care s-ar putea identifica. Acest lucru îl va ajuta într-o zi să devină și el un erou, un model pentru alții.

Culege părerile celor din jurul tău despre atuurile copilului tău. Ceea ce văd ei la el este posibil că tu să nu vezi. Învață-l pe copilul tău să își construiască o rețea de oameni care îl apreciază și îl îndrumă. Încurajează-l să își facă prieteni din diferite medii și să își ajute prietenii la nevoie, nu doar să fie ajutat. Lumea e deja prea plină de victime, e chiar mare nevoie de înțelepți! Lasă-i timp, cât poți de mult, pentru a se gândi, pentru a visa cu ochii deschiși, pentru a pierde vremea, pentru a sta singur, cu el însuși. Dacă tu însuți ai uitat să faci acest lucru pentru tine, poate a venit vremea să reînveți arta de a pierde timpul și de a nu face nimic. Îți amintești cum era mai demult, când „pierdeai vremea?”. Așa că stați împreună, alegându-vă colțișorul vostru și timpul vostru de răgaz, nefăcând nimic. Observă cu atenție ceea ce îi place să facă atunci când nu are nimic de făcut. Nu te limita singur presupunând că nu e talentat într-un anumit domeniu, doar pentru că nu a arătat nici un semn de interes. Poate că e nevoie de ceva care să îl impresioneze, să îl stârnească și să îl scoată din carapace.

Dacă ești lider, oferă-i angajatului tău sprijin necondiționat și străduiește-te să îi înțelegi stilul de muncă, punctele țări, punctele slabe, obiceiurile, convingerile și programele prin care înțelege realitatea și comunică cu ceilalți. Observă cuvintele pe care le preferă și le folosește cel mai des, află care sunt locurile care îl atrag, oamenii care îi plac, muzică și cărțile care îl fac să îi strălucească ochii și să își împărtășească emoțiile. Oferă-i încrederea și permisiunea de a face greșeli, știind că va învăța din ele și nu le va mai repeta. Dacă trebuie să facă lucrurile perfect, nu își va asuma niciodată riscurile necesare pentru a-și descoperi și dezvolta competențe noi, ce ar putea fi extrem de valoroase pentru proiecte noi.

În rolul de părinte, nu (mai) pune presiune asupra copilului tău, are și așa parte de multă presiune la școală. Dacă îl înscrii la cursuri intensive de pian, la care trebuie să meargă zilnic, pentru că vrei să arăți lumii că ai un mic Mozart, va deveni stresat, obosit și poate chiar va ajunge să urască muzica. Încurajează-l într-o anumită direcție, însă nu forța. Poți avea așteptări, orice părinte ar trebui să aibă un set clar definit de așteptări. Însă să fie realiste. Împărtășește cu el realizările tale, proiectele tale, ambițiile și visele tale. Dacă poți, ia-l cu tine la serviciu că să vadă în ce mediu lucrezi. Dacă ești implicat în acțiuni de voluntariat, învață-l și pe el să devină implicat. Arată-i eșecurile și succesele. Visele și frustrările. Lacrimile și bucuriile. Lecțiile învățate. Nu-ți fie rușine să te descoperi în fața lui. El intuiește mult mai multe lucruri, pe care tu nici măcar nu le conștientizezi. Lasă-l să te vadă în diverse ipostaze și nu te teme să fii modelul său. Nu ești părintele perfect. Însă el nici măcar nu are nevoie de un părinte perfect. Ba mai mult, se teme să aibă un părinte perfect, în fața căruia el, neștiutorul, trebuie să îngenuncheze ca în fața unei zeități.

Premiază succesele copilului tău, indiferent cât de mici sunt. Îl vor încuraja să meargă mai departe. Dă-i posibilitatea să aleagă, astfel îi vei încuraja inițiativa și liberul arbitru.

Nici un lider perfect nu e nevoie să fii, chiar dacă ți-ai propus asta mai mult sau mai puțin conștient. Echipa ta are nevoie, în primul rând, de omul din tine. De umanitatea ta. De răbdarea, înțelegerea și flexibilitatea ta. Nu te grăbi să critici sau să demontezi ideile angajatului tău, oricât de trăsnite ar fi. S-ar putea să îl descurajezi și să îl faci să renunțe la nevoia de a excela în job-ul său, dacă simte că e monitorizat sau evaluat. Un proces natural de performance management al angajaților ar putea să se bazeze, în viitor, pe încurajarea și dezvoltarea potențialului, și nu pe măsurarea unor indicatori din trecut. Pe un format eficient de auto evaluare și coaching constant. Critica ar putea fi redusă la minim, iar învățarea din greșeli… ar putea deveni un principiu de business. Arată-i că și pentru tine viața este un proces continuu de învățare, că nu ți-e teamă de greșeli și că ești capabil să înveți din greșeli și să îți asumi înfrângerile și riscurile. Nu rata nici o ocazie ca să îi arăți că e bine să știi să pierzi, nu numai să învingi, pentru că altfel viața nu ar fi completă și nu ar avea gust. Iar când obțineți un succes, sărbătoriți-l împreună. În felul acesta, îi arăți că știi să apreciezi după ce se atinge un obiectiv sau se transformă în realitate un plan. Nu e niciodată prea târziu pentru asta. Și niciodată prea devreme.

Împărtășiți-vă emoțiile, indiferent dacă sunt pozitive sau negative, vorbind deschis și direct. Un talent poate fi îngropat tocmai din această cauză: reprimarea emoțiilor. Țineți cont de faptul că generația Z, care se pregătește să între în organizații, a crescut într-un mediu care a încurajat conștientizarea, acceptarea și împărtășirea emoțiilor. Emoțiile nu mai pot fi lăsate la ușă de la intrare, așa cum ni se cerea la angajare, până nu demult. Pentru că ele ne validează condiția umană și ne ajută să nu ne transformăm în roboți.

Vă amintiți povestea Elsei (din filmul Frozen)? Ce o învață părinții ei când descoperă că are un talent neobișnuit („something magic”), în ochii lor chiar un blestem? Să își exprime și să învețe să-și gestioneze emoțiile, ceea ce ar ajuta-o să își controleze puterea și să transforme blestemul în binecuvântare? Nuuuu! O învață să se ascundă! „Închideți porțile castelului!”. „Ferecați ferestrele!”. Le este frică de darul ei! Chiar și Elsei începe să îi fie frică de darul ei. Pe măsură ce crește, îi devine ceva străin, înfricoșător, de care se tot luptă să scape… Și asta până într-o zi, când totul iese la iveală și se sparge ca un balon de săpun, Elsa fuge și se simte eliberată, pentru prima dată, de frici, de necunoscut. Puterea nu o mai controlează. Acum ea deține controlul. Nu i se mai împotrivește darului, nu mai fuge de el. Dimpotrivă, fuge către el, către ea însăși. I se dăruiește. Este un moment de regăsire superbă, care ia forma unui castel de vis. Însă Elsa nu a învățat încă să-și accepte toate umbrele, să-și cunoască toate emoțiile. O învață sora ei, Ana. Un gest minuscul, de tandrețe, de iubire, de curaj și sacrificiu, prinse într-o secundă suspendată într-o floare de gheață. Și totul se topește. Am văzut filmul de peste 50 de ori, nu pentru că am vrut neapărat, ci pentru că nu se mai săturau de el copiii mei. Și de fiecare dată l-am văzut cu alți ochi și am mai învățat câte ceva.

Înapoi în rolul de părinte. Premiază succesele copilului tău, indiferent cât de mici sunt. Îl vor încuraja să meargă mai departe. Dă-i posibilitatea să aleagă, astfel îi vei încuraja inițiativa și liberul arbitru. Puteți aloca un colțișor al casei unde să expuneți toate trofeele, diplomele și reușitele copilului tău. Încurajează-l să încerce domenii dificile, învățând astfel să-și cunoască limitele și să se confrunte cu limitările sale. Fii o punte de legătură între talentele copilului tău și lumea reală. Ajută-l să găsească literatura care încurajează talentele și darurile. Filmele menționate la început fac parte din categoria acelor filme care încurajează o atitudine „eu pot”.

Poate cel mai important lucru de făcut ca părinte: lasă-i libertatea să aleagă la ce cursuri să se înscrie, ce aptitudini să își dezvolte. Dacă îl înscrii la toate olimpiadele și concursurile care încep din grupa mijlocie de la grădiniță, își va trăi viață că pe o cursă nebună, în care va învăța să învingă, să învețe ca un robot, download-ând cantități uriașe de informație, să fie un consumerist de cinste și să se proiecteze într-un viitor sigur și strălucit, dar va uita cel mai important lucru pentru el însuși: să trăiască în prezent. Ca mamă, eu încă visez că am puterea să cresc ființe umane și nu roboți, și inteligența să educ umaniști, nu sclavi. Și încă mai cred că a visa – ei bine, da – a visa la cai verzi pe pereți nu e ceva rău sau periculos. Iar ca HR-ist, visez să aduc  un pic de soul into business și, sinceră să fiu, în ultima vreme nu mi se mai pare așa o utopie ca acum câțiva ani.

În concluzie…

Ca părinte: acceptă-ți copilul așa cum este. Așa va avea șansa să devină cine își dorește. Observă, observă, observă… Așa vei află că ai lângă tine o ființă umană, extraordinară, căreia ai onoarea să îi fii (primul) model.

Ca lider: pune-i echipei tale la dispoziție toate materialele necesare să își construiască aripi. Așa va învăța singură managementul unui proiect. 🙂

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter