Deichmann: Șapte magazine noi, în 2017

În anul în care împlinește un deceniu de prezență în România, liderul de piaţă în comerţul local de încălţăminte cu amănuntul are în plan deschiderea a șapte magazine noi, în care va angaja cel puțin 40 de persoane.

Anul trecut, Deichmann România a inaugurat opt locații noi, iar numărul angajaţilor din cele 82 de magazine a crescut la 629, față de 612, la finalul lui 2015. Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 15,9 la sută, la 380,5 milioane de lei (2015: 328,4 milioane). Deichmann România a vândut anul trecut 3,2 milioane de perechi de încălțăminte. „Suntem foarte mulţumiţi de rezultat. Chiar şi la zece ani după intrarea pe piaţa din România, suntem în continuă creştere şi ne orientăm în mod consecvent spre necesităţile clienţilor noştri. Ne bucurăm că prin deschiderea unor noi magazine vom putea crea şi în jur de 40 de noi locuri de muncă”, declară Daniel Popa, directorul general al Deichmann România.

Pe lângă cele șapte noi filiale, ce vor fi deschise anul acesta, compania va investi și în modernizarea reţelei actuale. În 2017 sunt planificate trei reamenajări ale filialelor existente. „Printre strategiile noastre se numără faptul că abordăm toate grupele de vârstă şi categoriile sociale. Oferim încălţăminte modernă, de calitate, la preţuri extrem de convenabile. Cu acest concept am reuşit să accesăm o nişă de piaţă. Clienţii din România au fost convinşi de oferta noastră, astfel că de patru ani suntem și lideri de piaţă”, spune Daniel Popa.

Compania se bazează și pe magazinul online, lansat în septembrie 2016. „Particularitatea, în comparaţie cu magazinele pur online, este că noi urmărim o abordare multichannel. Clientul poate alterna între oferta staţionară şi cea online, şi găseşte peste tot aceleaşi preţuri”, explică directorul Deichmann România. Clientul poate verifica şi vedea modelul dorit  într-unul dintre cele peste 80 de magazine şi îl poate comanda online. Invers, se poate orienta oricând în magazinul online şi apoi poate cumpăra articolul dintr-un magazin staționar, respectiv poate verifica şi online dacă încălţămintea se află pe stoc în magazinele staționare. O altă ofertă nouă este serviciul de livrare la domiciliu Ship to home, ce va fi introdus  de la sfârşitul lunii mai. Clienţii aflați într-o anumită filială pot comanda un model care în momentul acela nu se află pe stoc acolo, iar acel model le va fi livrat gratuit acasă.

Proiecte sociale

În 2016, Deichmann România s-a angajat în diferite proiecte pentru oamenii nevoiaşi: renovarea şi dotarea unui cabinet de kineto-terapie în Târgu Jiu, lucrări interioare de restaurare şi renovare a căminului pentru copii „Dumbrava minunată” Pomarla, din judeţul Botoşani, amenajarea şi echiparea unui loc de joacă în curtea căminului pentru copii şi a unei grădiniţe din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, sau amenajarea unui loc de joacă la căminul pentru copii „Casa Ioana”, din Rupea, judeţul Braşov.

DESPRE DEICHMANN

Deichmann România este o filială a companiei Deichmann SE, lider de piaţă în retailul german şi european de încălţăminte. Prezent în 23 de ţări europene şi în SUA, Grupul Deichmann a obţinut în exerciţiul financiar trecut un venit brut de 5,6 miliarde euro (4,8 miliarde euro net). În 2016, Grupul a vândut în jur de 173 de milioane de perechi de pantofi. La sfârşitul anului, opera 3.857 magazine şi avea 38.252 de angajați. Compania a creat, anul trecut, aproape 1.000 de noi locuri de muncă.

În 2017, Deichmann va investi circa 232 milioane euro în infrastructura sa internaţională. Va deschide primele magazine în Franţa şi Belgia, și va adăuga 262 de filiale noi reţelei pe pieţele existente. În plus, vor fi modernizate 185 de magazine și va continuă expansiunea digitală. În prezent, grupul îşi comercializează produsele prin intermediul a 29 de magazine online proprii şi a patru pieţe online.

Deichmann a iniţiat sezonul primăvară/vară cu un nou partener de publicitate. Cântăreaţa britanică Ellie Goulding și-a lansat prima sa colecţie proprie de încălţăminte împreună cu Deichmann şi a prezentat-o la Londra, pentru piaţa europeană. Sneakeri, sandale etno, pantofi cu tocuri, pantofi Wedge, espadrile sau pantofi mules – colecţia Ellie Goulding for Deichmann, stă sub sloganul Rock your Look. Colecţia este disponibilă în ansamblu în 21 de ţări europene.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter