Despre puterea exemplului şi… altele

E dificil să-ţi menţii permanent entuziasmul şi pasiunea la cote înalte, ca lider de organizaţie. Cu atât mai greu în perioada pe care o trăim acum, când toate ştirile vorbesc despre incertitudini şi pericole.

Dr. Lavinia Raşcă

Profesor Management Strategic și Spirit Antreprenorial @ EMBA – ASEBUSS
Director General @ EXEC-EDU

Dar dacă vei fi pozitiv, încrezător, agil la oportunităţi pe care le vezi numai tu, acolo unde ceilalţi văd doar probleme, avantajul tău competitiv va creşte, chiar mai mult în perioadele prospere. Un secret: nu vei reuşi decât cu ajutorul oamenilor tăi. Pentru asta va trebui să îi inspiri, ca să fie la fel de curajoşi, optimişti şi devotaţi ca tine. Şi să le arăţi că le eşti recunoscător pentru dăruirea lor, atât de importantă. Lasă precauţia excesivă, pesimismul, autocompătimirea, în seama mediocrilor. Comunică cu oamenii tăi. Fii credibil şi convingător când le spui unde trebuie să ajungeţi împreună, motivează-i să te urmeze. Cum? Iată câteva sugestii:

  • Fii exigent în primul rând cu tine, dar şi cu ceilalţi. Fii realist, dar setează-ţi standarde proprii de performanţă ridicate şi convinge-i și pe ceilalţi să facă la fel. În perioada aceasta, va trebui să cobori uneori ştacheta când e vorba de indicatorii cantitativi. Să nu faci însă nici un rabat de la calitatea activităţii. Şi, în plus, încurajează creativitatea, dar şi asumarea responsabilităţilor.

  • Stai printre oameni şi fii pozitiv. Demonstrează că te interesează într-adevăr situaţia companiei. Nu-ţi precupeţi eforturile! Nici zâmbetul sincer, vorbele bune sau încurajările. Nu te închide în birou. Nu te feri de oameni şi nici de întrebările lor. Petrece-ţi majoritatea timpului cu angajaţii, clienţii, furnizorii, investitorii. Astfel le vei afla problemele, obiecţiile şi le vei putea rezolva. Şi încă un secret: prin comunicare, vă vor veni tuturor mai multe idei. Atenţie însă: nu-i chinui pe oameni, şi aşa stresaţi în această perioadă, cu şedinţe dese, interminabile şi fără rost.

  • Rezolvă prompt aspectele negative. Pentru că nu te vei izola în birou, vei şti imediat ce merge, dar şi ce nu merge. Pune imediat în discuţie problemele cu calm şi fermitate şi mobilizează-i pe toţi cei pe care trebuie să-i mobilizezi pentru rezolvarea lor.

Fără să simtă dăruirea ta, oamenii talentaţi şi dedicaţi nu vor rămâne cu tine şi alături de tine. Nu te amăgi că nu au unde să se ducă, pentru că e criză. Criza va trece. Te miri, poate, că am folosit cuvântul oameni, mai puţin „ştiinţific” sau „elegant” decât cuvântul angajaţi. Dar angajaţii nu sunt, în primul rând, oameni? În criză, trebuie să ne amintim acest lucru şi mai des decât în perioadele prospere.

DESPRE DR. LAVINIA RAȘCĂ

Profesor, consultant, manager, antreprenor cu o contribuţie importantă la formarea liderilor şi managerilor şi la crearea sectorului de IMM din România. Lavinia Raşcă este membru fondator ASEBUSS – primul program Executive MBA din România – şi director general al companiei de training EXEC-EDU. Este profesor şi consultant, specializat în strategie, antreprenoriat, HR, leadership, autor şi coautor pentru numeroase cărţi şi articole de specialitate, speaker la conferinţe naţionale şi internaţionale. A creat şi implementat numeroase programe de dezvoltare managerială, pentru zeci de companii, a dezvoltat şi coordonează echipa de experţi a EXEC-EDU, a lucrat cu mii de manageri în cursuri, seminarii, sesiuni de consultanţă. Are un doctorat în managementul IMM, s-a specializat la şcoli de prestigiu ca Harvard Business School, IESE Barcelona, University of Washington, London Business School. Convinsă de rolul important pe care îl au femeile în organizaţii și în societate, este membru fondator și președinte al European Professional Women Network România.

articol publicat în sb.business – ediţia de primăvară 2013

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close