Directorul general al TAROM a demisionat

Eugen Davidoiu și-a dat demisia din funcția de director general al TAROM, au declarat luni, pentru Agerpres, surse guvernamentale.

Premierul Mihai Tudose a discutat despre situația TAROM cu ministrul Transporturilor, în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o luni dimineață, la Palatul Victoria. Întâlnirea a avut loc în contextul în care șeful Executivului a dispus ca, de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

În primul semestru din acest an, TAROM a realizat o cifră de afaceri de 98 de milioane de euro, faţă de 115,47 milioane de euro, în aceeaşi perioadă din 2016. În primele șase luni din 2017, însă, pierderile companiei s-au majorat la 104,3 milioane de lei (23 milioane de euro). În 2016, pierderile au fost de 28,6 milioane de lei (6,25 milioane de euro), în primul semestru.

Plata defalcată a TVA – care este efectul asupra creșterii gradului de colectare la buget?

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter