Donald Trump și românii: „șpăgi” de mii de dolari, ca să-și păstreze slujbele în Trump Tower

Pentru președintele SUA, scopul a scuzat întotdeauna mijloacele, iar el și-a făcut un titlu de glorie din asta. Chiar dacă afacerile sale au declarat falimentul de șase ori, miliardarul a reușit să cadă mereu în picioare.

Nu același lucru se poate spune despre sute de furnizori sau angajați ce lucrau pentru firmele sale, care au rămas cu buza umflată. Printre victimele lui Donald Trump s-au numărat, de-a lungul anilor, și mai mulți români. Unii dintre ei au dat în judecată, cu mai mult sau mai puțin succes, corporația condusă de Trump.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În 1991, George Gjieli a devenit administrator la Trump Tower. Cu un trecut întunecat, americanul de origine albaneză petrecuse câțiva ani într-o închisoare federală. Asta nu l-a împiedicat pe Donald Trump să-l angajeze. Potrivit Associated Press (AP), nu e clar dacă magnatul era la curent cu trecutul infracțional al noului său angajat. Chiar dacă ar fi fost, sunt șanse mari ca asta să nu-i influențeze decizia. Pentru Trump, așa cum spune chiar miliardarul, contează mai mult abilitățile manageriale ale unui colaborator, decât felul în care rezolvă problemele sau trecutul său. În best-seller-ul „Art of the Deal”, Trump chiar vorbește despre un manager de proiect care fura 50.000 de dolari, în fiecare an, din fondurile corporației. „Chiar și așa, am făcut o afacere bună că l-am păstrat, pentru că era un manager bun”, povestea Trump. Acesta a avut și alți colaboratori „dubioși”: printre ei, un traficant de cocaină, condamnat, sau un individ care avea legături cu Mafia și care i-a devenit consilier senior.

Sub acoperișul Trump Tower, Gjieli și-a dezoltat propriul „business”: percepea taxă de „protecție” pentru angajații care voiau să-și păstreze slujbele. Cei mai mulți dintre ei erau străini, iar câțiva – români. Ioan Ghilduță, care lucra ca liftier, i-ar fi dat lui Gjieli 1.000 de dolari și o cruciuliță din aur. „Toți făceau asta”, își amintește el. În 2004, Ghilduță a dat în judecată sindicatul din care făcea parte și Trump Corporation. A renunțat la proces și a fost despăgubit cu 7.500 de dolari, din partea sindicatului și a firmei lui Trump.

Ilie Malancea, un alt român angajat în clădirea din Manhattan, i-ar fi dat „protectorului” americano-albanez un lanț din aur, care ar fi costat între 500 și 1.000 de dolari. Potrivit familiei sale, necazurile sale nu s-au încheiat odată cu plecarea lui Gjieli, în 2001. Unul dintre succesorii acestuia i-a reținut o parte din salariu fiindcă ar fi întârziat la muncă, după o operație la inimă, și l-a amenințat cu concedierea după ce Malancea i-ar fi spus unui client că liftul clădirii nu este sigur. „Gjieli avea cazier. Nu-i tocmai în regulă să angajezi un astfel de om, mai ales într-o poziție din care, la rândul lui, să facă el însuși angajări”, spune Jennie, fiica lui Ilie Malancea, decedat între timp.

Cei doi nu sunt singurii care au avut probleme cât timp au lucrat pentru Trump. Cei mai mulți se feresc să vorbească din cauza contractelor de confidențialitate, pe care erau obligați să le semneze. Nu vor să pățească precum un alt fost angajat al lui Trump, dat în judecată după ce ar fi dezvăluit câteva dintre experiențele sale ca angajat al politicianului. Acesta i-a cerut zece milioane de dolari. Alții încă povestesc despre perioada în care au fost angajați în clădirile lui Trump. Un alt român, Cornel Nedelcu, spune că nu a fost forțat să plătească pentru a-și păstra jobul, deși auzise că mulți o fac. Mai mult decât atât, a primit chiar câteva cadouri din partea miliardarului – câteva perechi de pantofi Gucci, folosiți, și câteva perechi de pantaloni.

Gjieli a negat mereu toate acuzațiile împotriva sa. Reporterilor de la Associated Press le-a spus că sunt „niște porcării inventate de români”. Altfel, susține el, Donald Trump nu i-ar fi dat o scrisoare de recomandare, atunci când a plecat din companie. Nici șeful de campanie electorală al lui Trump, Hope Hicks, nu a făcut lumină în acest caz. „Stilul de management al domnului Trump a condus la crearea uneia dintre cele mai importante companii private din lume”, s-a mulțumit să declare ea pentru AP.

Articolele de pe AngajatorulMeu.ro pot fi preluate de alte publicaţii în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei, cu link activ.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter