Dräxlmaier investeşte 150 de milioane de euro la Brașov și Hunedoara, dar concediază 800 de oameni la Pitești

Până în 2018, furnizorul auto Dräxlmaier va investi peste 150 de milioane de euro, pentru extinderea unităților de producție din Hunedoara și Brașov. În schimb, la Piteşti va fi continuată activitatea în Centrul de Dezvoltare Inginerie şi IT, și producţia în cadrul celei mai noi companii, în timp ce prima companie înfiinţată aici ar putea fi închisă.

În Hunedoara, suprafaţa fabricii actuale se va dubla – lucrările vor fi gata în 2017 -, iar în Braşov va începe curând activitatea de producţie în a treia hală. În Timişoara, volumul de lucru este tot mai mare, la fel ca în Satu Mare, unde campania de recrutare demarată anul trecut este în plină desfăşurare, pentru a asigura forţa de muncă necesară volumelor de lucru în creştere. Până acum, compania a investit peste 500 de milioane de euro în România și a angajat peste 15.000 de oameni.

Planurile companiei au fost aprobate de managementul Dräxlmaier Group, în ultima ședinţă a Consiliului de Administraţie, şi au fost discutate cu reprezentanţii Blocului Naţional Sindical şi cu cei ai sindicatului din fabrica din Piteşti. Aceste planuri includ intenţia de restrângere a activităţii celei mai vechi fabrici Dräxlmaier din România, care ar putea să afecteze circa 800 de persoane. În prezent, în Piteşti lucrează peste 5.500 de angajaţi, la Dräxlmaier. Angajaţii afectaţi ar urma să primească între 10 şi 12 salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în cadrul companiei, şi vor fi susţinuţi să se reintegreze pe piaţa muncii. „Am luat act de decizia acţionarului majoritar. Asta ne-a obligat să negociem şi să găsim nişte soluţii, care înseamnă, pe termen scurt, un pachet de servicii suport şi de asistenţă pentru lucrătorii care îşi vor pierde locurile de muncă, dar şi despăgubiri financiare, conform prevederilor Contractului Colectiv. Ne vom asista oamenii, îi vom sprijini pentru a-şi putea găsi noi locuri de muncă”, declară Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.

Angajaţii companiei Lisa DLR din Pitești sunt deja în şomaj tehnic de la finalul lunii februarie, din cauza reducerii comenzilor în cazul proiectelor gestionate de companie. „Situaţia este rezultatul unui cumul de factori: pe de o parte, este vorba despre reducerea firească a comenzilor în cazul produselor al cărui ciclu de viaţă se apropie de final, iar pe de altă parte unul dintre principalii clienţi a decis să-şi mute producţia în Mexic. Ambii factori contribuie la reducerea numărului de comenzi pentru Lisa. Deşi au fost făcute demersuri pentru a se încerca asigurarea de noi proiecte, acest lucru nu a fost posibil”, afirmă Bernd Schmitt, director general Lisa Dräxlmaier Autopart.

Conform directorului de Comunicare al Dräxlmaier Group, Tobias Nickel, dezvoltarea în România este importantă  pentru Dräxlmaier, cu atât mai mult cu cât aici se află peste 20 la sută din numărul total de angajaţi ai Grupului. „Piaţa este foarte dinamică, iar în relaţia cu clienţii noştri avem nevoie de adaptare rapidă. Prin urmare, ne concentrăm planurile, așa încât să le oferim un pachet de servicii optim: eficient, accesibil şi produse la cele mai înalte standarde. În plus, în Piteşti dezvoltăm activităţi de cercetare, care asigură un mediu competitiv pentru specialiştii în IT şi inginerie. Susţinem generaţiile viitoare prin implementarea sistemului de învăţământ dual, în toate regiunile în care ne desfăşurăm activitatea în România, și avem deja peste 200 de tineri pe care îi pregătim pentru viitor”, precizează Tobias Nickel.

În 2017, Dräxlmaier va pune accent în continuare pe dezvoltarea atelierelor-şcoală destinate elevilor de la şcoala profesională în regim dual. Acum există deja două astfel de ateliere, în Braşov şi Timişoara, şi sunt în proces de amenajare cele din Piteşti, Satu Mare şi Hunedoara. Acestea vor fi dotate cu echipamente şi utilaje noi şi performante.

 

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter