Ebury: Fostul CEO al Băncii Carpatica, RBS și MoneyCorp va conduce noul birou din România

Compania specializată în plăți transfrontaliere și credite pentru dezvoltare își continuă expansiunea europeană cu inaugurarea unui birou în România, condus de Johan Gabriëls.

Acesta este cel de-al 15-lea birou lansat de companie în 13 țări de pe trei continente, în ultimii cinci ani. Ebury intenționează să deschidă până la zece birouri noi la nivel global și să atingă cifra de 1.000 de angajați până la sfârșitul anului. În prezent, are în jur de 650 de angajați.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Johan Gabriëls a fost numit General Manager al biroului din România, cu obiectivul declarat de a oferi soluții fintech companiilor locale implicate în comerțul global. Are o experiență vastă în sectorul financiar și a petrecut ultimii zece ani la conducerea mai multor instituții financiare și bancare de pe piața românească. „Aducem pe piața românească soluții financiare cu adevărat inovatoare, care vor schimba, cu siguranță, modul în care vom efectua tranzacțiile internaționale de acum înainte. Ebury își propune să ofere un nivel al serviciilor care până acum a fost accesibil preponderent marilor corporații și să ajute astfel un număr cât mai mare de companii din România să crească pe plan internațional”, declară Johan Gabriëls.

Ebury România a fost înființată ca urmare a cererii din partea companiilor românești pentru plăți internaționale rapide, soluții de gestionare a riscului de schimb valutar și soluții de finanțare a importurilor și exporturilor, și răspunde astfel nevoilor în creștere ale companiilor care derulează afaceri cu parteneri externi. „Este o perioadă interesantă pentru compania noastră, în care ne aducem contribuția la dezvoltarea unei noi industrii mondiale. Ne extindem în ritm accelerat prezența la nivel global și intenționăm ca în următoarele 18 luni să recrutăm încă 1.000 de angajați, pentru a oferi soluțiile noastre fintech companiilor din diferite țări. Companiile medii din întreaga lume au o nevoie acută de a accesa alternative eficiente de tranzacționare globală, iar acest lucru este ceea ce Ebury le furnizează”, afirmă Juan Lobato, CEO și co-fondator Ebury.

Înființată în 2009, cu sediul central în Londra, Ebury are birouri în 11 țări europene, Canada și Dubai.. Compania servește peste 24.000 de clienți corporativi, cu tranzacții în peste 140 de valute. Ebury contribuie la eliminarea granițelor prin servicii financiare care sunt în mod obișnuit rezervate companiilor mari – finanțarea lanțului de aprovizionare, servicii valutare personalizate, gestionarea numerarului și a riscurilor. Este reglementată ca instituție autorizată de monedă electronică de Autoritatea pentru Conduită Financiară din Marea Britanie (FCA), cu numărul de referință 900797 și devansează toate cele trei standarde FCA, ce acoperă adecvarea capitalului, protecția clientului și managementul riscului intern.

Ebury a câștigat peste 15 premii internaționale, care au desemnat-o drept una dintre companiile de top din sectorul său. Printre cele mai recente premii obținute se numără Financial Times: Top 1000 Companii Europene cu cea mai rapidă creștere, Business Insider: Top 16 start-upuri fintech, Deloitte UK Technology Fast 50 (trei ani consecutivi, 2015-2017), KPMG Innovation Award 2017 și Future Fifty 2017: Companiile din UK cu cea mai rapidă creștere.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close