Echipa Softelligence crește cu cel puțin 25 la sută, în 2017, și se dublează până în 2020

În 2016, numărul de angajați din Softelligence, companie specializată în servicii software de business, a crescut cu 50 la sută. În acest moment, firma are 150 de specialiști.

Pentru 2017, conducerea Softelligence estimează o creștere de cel puțin 25 la sută a numărului angajaților Softelligence din birourile din București și Craiova. „În zece ani de la înființarea companiei, am învățat, ne-am reinventat și perfecționat, dar am păstrat tot timpul nediluate competența și orientarea către client. De la început, ne-am propus să oferim clienților noștri servicii și soluții tehnologice globale, să nu gândim local, ci să le oferim direcții de dezvoltare pentru o perioadă lungă de timp. Tehnologia este un puternic vector de creștere”, declară Teodor Blidăruș (foto), Managing Partner Softelligence.

În 2016, cifra de afaceri a Softelligence a depășit pragul de 3,5 milioane euro. Este cel de-al cincilea an consecutiv cu o creștere de peste 50 la sută. Rezultatele obținute anul trecut confirmă și depășesc estimările inițale ale companiei și o poziționează printre cele mai dinamice organizații din domeniul IT din regiune. „În ultimii trei ani, am introdus servicii noi și am investit în produse de proprietate intelectuală inovatoare. Creșterea veniturilor din 2016 este generată de dublarea numărului de proiecte de BI (Business Intelligence) și Analytics, ca și de dezvoltarea platformei FinTech OS, în plan local și internațional. Urmând aceeași direcție și ritm accelerat de dezvoltare, obiectivul nostru este ca peste trei ani să depășim pragul de 20 de milioane de euro, cifră de afaceri, și să ne dublăm numărul de angajați în birourile Softelligence”, afirmă Teodor Blidăruș.

În 2016, Softelligence a implementat proiecte de digitalizare a principalelor operațiuni de business pentru lideri de piață din domeniul bancar, de asigurări, retail și servicii. Printre cei mai importanți clienți se numără companii precum BCR, Allianz, NN, ING Bank, Honeywell sau BAT. Peste 60 la sută dintre proiectele gestionate în ultimul an au fost alături de jucători importanți din Marea Britanie, Olanda, Suedia, și Elveția, care au înregistrat o majorare a veniturilor, în medie, cu două cifre procentuale. O parte dintre companiile multinaționale ce au ales Softelligence au implementat soluțiile dezvoltate de companie, la nivel global.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter