Economistul-şef al BNR: Angajații din bănci sunt „supraîncărcaţi şi, adesea, demotivaţi”

Băncile din România și-au sacrificat angajaţii în numele profitabilității, în condiţiile în care au renunţat la peste 10.000 de salariaţi în ultimii zece ani, perioadă în care salariile au urcat cu doar 13 la sută, şi au tăiat fondurile pentru formare profesională, arată caietul de studii „Intermedierea financiară: probleme şi posibile soluţii”, coordonat de economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.

În ultimii ani, băncile comerciale au operat reduceri masive de costuri la nivelul personalului bancar. Nu numai că numărul acestuia a scăzut, dar și salariul mediu net a cunoscut o creștere lentă. În decembrie 2007, în sistemul bancar lucrau 65.657 de specialiști, care câștigau, în medie, 3.480 de lei, net. În decembrie 2010, numărul angajaților a urcat la 66.753, iar salariul la 3.758 de lei. Cinci ani mai târziu, în septembrie 2015, băncile pierduseră aproape 10.000 de salariați (până la 57.070), iar remunerația scăzuse la 3.522 de lei. În martie 2017, în băncile din România lucrau 55.427 de persoane, care câștigau, în medie, 3.940 de lei.

Economiile astfel rezultate au permis reîncadrarea sistemului bancar în sfera profitabilității, dar cu prețul unui personal supraîncărcat și, adesea, demotivat, a observat economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR). La aceasta trebuie adăugate și tăierile de fonduri operate de cele mai multe bănci comerciale, pentru activitatea de formare profesională. Spre exemplu, numărul total al cursanților pregătiți prin Institutul Bancar Român (ai cărui principali beneficiari sunt băncile comerciale) a scăzut drastic, între 2009 și 2013, și a cunoscut un ușor reviriment după 2013, dar este încă departe de nivelul din 2007-2008.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close