Electrica are un nou director financiar

Consiliul de Administraţie al Electrica SA a aprobat, vineri, revocarea Iulianei Andronache din funcţia de director financiar al companiei.

În locul Iulianei Andronache a fost numit Mihai Darie (foto), pe o perioadă de patru ani. Hotărârea intră în vigoare din 3 ianuarie 2018. Noul director financiar a ocupat aceeași poziție la Nuclearelectrica. Are o experienţă de 18 ani în domeniul financiar, acumulată în domenii diverse de activitate, precum energie, infrastructură, consultanţă financiară, bancar, fonduri de investiţii, în poziţii executive şi de management. Este absolvent al facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul ASE Bucureşti, expert contabil membru CECCAR, absolvent al programului EMBA al ASEBUSS Bucureşti, al schemei profesionale a ACCA-UK şi deţinător al certificării CFA (Chartered Financial Analyst).

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Lider pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, Grupul Electrica a înregistrat, în primele nouă luni ale anului financiar 2017, un profit net de 95 milioane lei, din care 87 milioane în trimestrul al treilea. În primele nouă luni, Electrica a distribuit o cantitate de energie electrică de aproximativ 13 TWh (în creştere cu 2,8 la sută faţă de primele nouă luni din 2016) către circa 3,69 milioane de utilizatori şi a furnizat 7,4 TWh (în scădere cu 8,7 la sută faţă de perioada similară din 2016) către 3,58 milioane de clienți. Compania are aproximativ 10.000 de angajaţi.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter