Elite Business Women: Proiect educațional de Social Media, pentru femeile-antreprenor

Comunitatea femeilor-antreprenor din România derulează, în 2017, programul Media Kit pentru IMM-uri. Proiectul educaţional este iniţiat în contextul în care 56,3 la sută dintre români au acces la Internet, Facebook a depăşit 9,6 milioane de utilizatori în România, iar promovarea în mediul online a devenit un must have pentru orice companie.

În cadrul proiectului internaţional, zeci de femei-antreprenor de succes vor învăţa cum să-şi promoveze afacerea în mediul online şi cum să interacţioneze mai eficient cu publicul-ţintă, în mediul virtual. Beneficiarii proiectului vor avea acces la un public targetat, format din antreprenori, manageri, freelanceri, persoane în funcţii de conducere în companii multinaţionale, vor primi consultanţă gratuită şi un plan de promovare online şi offline din partea organizatorilor.

“În Occident, multe companii şi-au deschis deja departamente de comunicare Social Media, iar Google şi Facebook organizează zilnic cursuri şi seminarii online gratuite, ce vor acredita la nivel internaţional milioane de specialişti în marketingul online. Este şi rândul mediului de afaceri din România să evolueze la aceste standarde şi să înţeleagă că business-ul viitorului este strâns legat de Internet şi de cum reuşesc antreprenorii să se promoveze în acest mediu. În acelaşi timp, tot mai multe companii româneşti au înţeles deja necesitatea prezenţei în online şi sunt în căutare de tineri calificaţi, care să gestioneze strategia de promovare a companiei în Social Media”, afirmă Bianca Tudor (foto), fondator Elite Business Women. Femeile-antreprenor se pot afilia reţelei Elite Business Women, accesând website-ul elitewomen.org.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter