Enel: investiții de 329 milioane euro în România, în 2017-2018

Până la sfârșitul ciclului actual de reglementare, în 2018, Enel a planificat investiții în România de 329 milioane de euro – 151 milioane în  2017 și 178 milioane în 2018.

Compania continuă programul de investiții masive, al căror nivel a depășit trei miliarde de euro de la intrarea pe piața din România. Valoarea investițiilor realizate în rețelele de distribuție, între 2005 și 2016, se ridică la 1,584 miliarde de euro. Pentru 2017, din investițiile de peste 151 de milioane de euro prevăzute pentru România, 139 milioane reprezintă suma alocată pentru operațiunile de distribuție. În 2018, investițiile programate sunt chiar mai ridicate și vor ajunge la 178 milioane de euro, din care 168 milioane pentru îmbunătățirea performanței rețelei.

„Enel este un investitor important în  sectorul energetic din România, cu o prezență puternică în toate segmentele cheie ale strategiei sale nivel de grup: distribuție, clienți și energie din surse regenerabile. Vom continua programul de investiții pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor, prin mărirea gradului de automatizare a rețelelor de distribuție, precum și prin dezvoltarea canalelor de comunicare cu clienții și a ofertei de servicii cu valoare adăugată”, declară Georgios Stassis (foto), Country Manager Enel în România.

Ca urmare a modernizării rețelelor, cele trei companii E-Distribuție – care acoperă regiunile Muntenia Sud, Banat și Dobrogea – sunt în topul celor mai performanți operatori de distribuție de energie electrică din România, în privința calității serviciilor. Conform datelor raportate Autorității Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru 2015, indicatorul SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate pentru fiecare client) pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 221 minute, cel mai bun nivel din țară. Media națională a fost de 308 minute. Și E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat au avut performanțe mai bune decât media pe țară, cu SAIDI de 234, respectiv 247 minute. În 2016, indicatorii de performanță s-au îmbunătățit și mai mult, conform datelor preliminare, până la circa 175 minute pentru E-Distribuție Muntenia. SAIDI este în continuare în scădere și în cazul celorlalte două companii de distribuție.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close