Ericsson are un nou Country Manager pentru România și Moldova

Dragoș Mircea Rebegea este primul român care va ocupa această poziție și care va coordona activitățile companiei din cele două țări. Noul Country Manager va fi responsabil și pentru echipele de vânzări ale Ericsson din România și Moldova.

Dragoș Mircea Rebegea s-a născut în 1971, la București, deține o diplomă de master în Inginerie Electrică de la Universitatea Politehnica din București și este absolvent al programului de Executive MBA al ASEBUSS,  Kenessaw State University, Atlanta. Cu o experiență de peste 21 de ani în industria telecom, dintre care ultimii 17 la Ericsson, el a ocupat numeroase funcții de conducere în Europa de Sud-Est, în vânzări tehnice și general management, inclusiv pozițiile de Country Manager al Ericsson Albania, între 2012 și 2015, și Key Account Manager pentru Telekom România. „România este una dintre cele mai dinamice piețe de telecomunicații din Europa. Sunt entuziasmat să pot conduce o echipă locală foarte talentată, ajutată de un portofoliu cu soluții 4G, 5G, de cloud și IoT de top, să-mi aduc aportul la transformarea digitală a României și Moldovei, și să contribui astfel la dezvoltarea economiei din ambele țări”, declară Dragoș Mircea Rebegea.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Ericsson este una dintre cele mai importante companii IT&C din România. Prezentă de peste 23 de ani la nivel local, compania s-a implicat activ în dezvoltarea industriei, iar numele său este legat de momente de referință precum implementarea primei rețele mobile din România (1993), prima rețea GSM (1997) sau prima rețea 3G (2003). La începutul acestei veri, în iunie, Ericsson a efectuat, alături de Telekom România, prima demonstrație a capabilităților tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est. Din 2007, România găzduiește și unul dintre cele patru centre de servicii globale (GSC) ale Ericsson, cu mai mult de 2.500 de experți ce deservesc peste 40 de rețele din întreaga lume, cu peste 200 de milioane de abonați.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter