Eșecul ca motivație

Există un anumit soi de presiune socială care, indiferent care ar fi demersul tău, îți pune piedică. Ești, în toate spațiile virtuale, înconjurat de reușitele, succesul și culmea fericirii oamenilor din jurul tău. Lucru care, de cele mai multe ori, în loc să te inspire, te descurajează.

Laura Lungu

Life Coach @ fantomele mele

Tuturor le ies toate planurile foarte ușor. Prietena aia a ta are abdomen plat, mersul la sală pentru ea nu e un efort și, în principiu poate să mănânce oricâtă ciocolată și să bea oricât vin, pentru că va arăta în continuare mai bine decât vei arăta tu vreodată. Pe de altă parte, e și prietenul ăla ale cărui proiecte sunt publicate și lăudate încontinuu peste tot, munca pentru el este pură plăcere, iar succesul apare sau, cel puțin, pare că așa apare, fără nici un pic de efort.

Și iată-ne, inspirați de reușitele mentorilor și prietenilor noștri, dar blocați în propria noastră mediocritate. Zic mediocritate pentru că, ani la rândul, toate încercările noastre, comparativ cu reușitele altora, vor părea iar și iar absolut mediocre. Iar dacă vom continua să comparăm reușitele altora cu încercările noastre, vom renunța la demersul nostru, descurajați.

Adevărul este că oricare maestru ascunde în spatele premiilor sale ani de muncă și rateuri. Orice mică victorie este construită pe nopți nedormite, frustrări și eșecuri. Iar lucrul ăsta mi-l repet iar și iar, încercând să prind curaj în a-mi face publice eforturile de a ajunge mai bună în orice aș întreprinde. Acesta este un manifest pentru sânge, sudoare și lacrimi, și acceptarea lor ca fiind parte a scării noastre către succes. E greu, dar succesul altora trebuie văzut ca inspirație, și nereușitele noastre ca sursă de învățare. Iar încet, cu stoicism și încăpățânare, la un moment dat, li se va părea și altora că succesul nostru este absolut spontan.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter