Everest vs. Louis Vuitton & Bugatti

De ceva ani mi-am propus să ajung în Nepal. Sunt sedus, am urmărit sute/mii de documentare despre Everest și Nepal. Pentru că există, pentru că mi-am propus ceva. Nu să urc Everestul, „starea tehnică” nu cred că-mi permite și poate nici nu mi-a permis vreodată.

Ovidiu Copaci

Contributor

Nici motivaționalele nu au efect, sunt realist. Dar mă atrage ca un magnet și vreau să ajung măcar în Base Camp. Am eu impresia tâmpă că… măcar „să fiu acolo, printre ei, să-mi zic că aș fi vrut, dar nu se poate”.

Mă scufund în măreția măreției și ajung la partea care mă enervează și diluează toată măreția: marketingul. Pur și simplu. Sell me this pen! Sell Everest! Oricine vrea un Bugatti, puțini își permit. Pentru că e CEL MAI. Nu e nevoie de reclamă TV, nu o să vedem vreodată reclamă la Bugatti pe TV sau FB. Mușterii există oricum.

Nepalezii își vând Everestul, pasionații de Bugatti vor vrea să cheltuiască și pentru altceva. Oamenii ăștia construiesc veritabile autostrăzi sacrificându-și viețile, pentru ca orice milionar să-și fac poză acolo sus, să aibă TOT. Oamenii ăștia își vând condiția fizică nativă pentru ca o putoare de visător de aiurea să se simtă că ei.

Aș compara 29.05.1953 cu deschiderea primei fabrici Louis Vuitton în România. Toată lumea ar lăuda the conquest și ar alătura-o unui localnic, devenit erou. A venit Louis Vuitton, s-au creat locuri de muncă. Ieftine. Există cerere, putem, se vinde, suntem pe hartă și ne hrănim familiile.

Se plătesc 60.000 de dolari să stai la coadă la coardă, frumos, ordonat, coordonat, cu bucătar, meteorolog, maseur, pshiholog și orchestră simfonică la sosire. Și o armată de șerpași să-ți schimbe pamperșii. 5.000 de dolari merg la șerpași. Ăia care fac și pe măgarul, să poată urca amatorul de Bugatti și Louis Vuitton. Ăia care mor. Pentru că Everestul se vinde.

M-am răcorit. Probabil că o să merg totuși până în Base Camp. Să văd pe viu „fabrica”. Să-mi fie rușine dacă nu-mi pot căra 20 de kilograme de rucsac și voi plăti niște dolari unui porter, care va hrăni niște guri. O să-mi satisfac visul de a-i spune Chomolungmei că eu am vrut, dar nu pot, că strugurii sunt al naibii de acri.

Probabil o să-mi fie rușine.

Dar le voi spune că vin din țara în care se produce Louis Vuitton, ieftin. Și că mai există țări care se vând… ieftin.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter