EY România: Alexandru Lupea este noul lider al departamentului de audit

Din această lună, unul dintre cei mai experimentați auditori din România preia conducerea departamentului de audit al EY România.

Alexandru Lupea și-a început cariera la EY în 2012, ca partener în departamentul de audit. În același an, a coordonat birourile regionale ale EY România iar în 2014 a devenit Growth Markets Leader și a adus o contribuție esențială în dezvoltarea platformelor strategice pentru antreprenori. „Din noua mea poziție, îmi propun să cresc business-ul într-un mod sustenabil, ceea ce nu va fi ușor, dat fiind contextul actual al pieței serviciilor profesionale – competiția intensă între firme, dar și competiția acerbă pentru resurse umane de calitate. Dar sunt convins că ne vom continua creșterea accelerată din ultimii ani și vom rămâne și în viitor lideri în privința calității serviciilor de audit din România”, declară Alexandru Lupea.

Acesta deţine două diplome de licenţă (de la Universitatea Politehnică din București și de la ASE), un executive MBA și o diplomă de la ACCA UK (Association of Chartered Certified Accountants). Este membru al Camerei auditorilor financiari din România și al CECCAR (Corpul experiților contabili și contabililor autorizați din România). „Numirea lui Alexandru Lupea este rezultatul unei cariere excepționale, de peste 20 de ani, în audit. Din poziția de Growth Markets Leader, a susținut dezvoltarea antreprenoriatului românesc prin diversele programe ale EY, printre care World Entrepreneur Of The Year, Family Business și Accelerating Entrepreneurs. Sunt convins că expertiza și pasiunea lui Andi vor fi o sursă de inspirație pentru echipa pe care o conduce”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Echipa de audit a EY România numără 260 de specialiști, care oferă companiilor locale şi internaţionale o paletă diversă de servicii integrate în reţeaua EY la nivel global – de la audit extern la asistență contabilă și financiară, raportare contabilă de conformitate și investigarea contabilă a fraudelor.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter