Farmaciștii din România se pot „școli” cu specialiști americani

Lectori acreditați de la United States Pharmacopeial Convention (USP) vor susține la București, luna viitoare, două cursuri, în baza unui acord semnat cu Colegiul Farmaciștilor din România și Centrul de Științele Medicamentului din Facultatea de Farmacie, UMF Carol Davila.

Primul curs, Fundamentals of Dissolution – Guidance for the Verification and Qualification of a Dissolution Apparatus (with lab), din 1-2 octombrie, include o primă zi de cursuri și o a doua zi de laborator. Lectori vor fi Dr. Erika Stippler (foto), Ph.D. Principal Scientist, USP, și Alex Fiechter, Strategic Customer Service Development Manager, USP. Dr. Erika Stippler, care este vorbitoare de limba română, va fi lector și la al doilea curs, Development and Validation of Dissolution Procedures, din 3-4 octombrie.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Taxa de participare la fiecare dintre cele două cursuri este de 800 de euro și include accesul la materialul de curs, pauzele de cafea și masa de prânz. Taxa pentru participarea la ambele cursuri este de 1.400 de euro. Participanții își vor rezerva cazarea, care nu este inclusă în taxă. Fiecare curs este creditat de Colegiul Farmaciștilor din România cu 20 de puncte EFC (40 de puncte pentru ambele cursuri). Persoanele interesate sunt invitate să le transmită un mesaj organizatorilor, la adresa de e-mail: flavian.radulescu@umfcd.ro.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close