Finlandezii de la Peikko Group preiau o fabrică din România și investesc 10 milioane euro

Peikko Group Corporation, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de structuri și tehnologie de conectare pentru aplicații prefabricate, turnate in situ, a achiziționat o fabrică de mari dimensiuni, lângă București, și va începe operațiunile în România în primul trimestru al anului viitor.

Până de curând, fabrica a fost în proprietatea subsidiarei SSAB. Acest proiect face parte dintr-un plan extins de investiții, la nivel mondial, iar investiția în prima fază (până în trimestrul al doilea din 2019) se va ridica la zece milioane de euro.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Suprafața proprietății achiziționate este de 90.000 mp, dintre care 30.000 mp pentru facilitățile moderne de producție, iar 60.000 mp pentru depozitare. Unitatea de producție a fost construită în 2007, pentru fabricarea structurilor de oțel. Spațiile pentru producție sunt echipate cu macarale suspendate moderne și dispun de o linie de vopsitorie. Aceste facilități vor fi folosite direct în operațiunile Peikko. Sectoarele fabricii pot fi folosite individual, în funcție de necesități, astfel că dezvoltarea capacității de producție va fi realizată gradual. În prezent, fabrica din România a companiei Peikko este a opta din punct de vedere al capacității de producție, la nivel mondial, însă are un mare potențial să ajungă în top 3 până la sfârșitul lui 2020.

Operațiunile din România vor contribui la creșterea capacității totale de producție ale companiei și nu vor afecta planurile de producție ale celorlalte unități existente. În ultimii zece ani, Peikko și-a triplat cifra de afaceri, de la 73 de milioane de euro, în 2009, până la 220 milioane, în 2018, iar unitatea de producție din România va răspunde solicitărilor în creștere ale piețelor din Europa de Vest și Centrală.

Compania va genera în primul trimestru din 2019 cel puțin 50 de locuri de muncă în producție, cu un potențial de a ajunge la 300 de angajați până la sfârșitul anului 2020. „Startul operațiunilor din România ne va ajuta să atingem ținta stabilită – aceea de a înregistra o cifră de afaceri de 250 de milioane de euro, până la sfârșitul anului 2020, la nivel de grup. România și țările învecinate reprezintă o piață atractivă pentru produsele și serviciile noastre. Dorim să construim aici o echipă de specialiști și o unitate de producție puternică”, spune Topi Paananen (foto), CEO al Peikko Group Corporation.

La nivel mondial, Peikko Group Corporation a fost parte a unor proiecte de referință, precum centrul ICON, unul dintre cele mai mari proiecte din Suedia, care va cuprinde o secțiune rezidențială, una de birouri, un hotel și o școală, pe cei 37.000 mp disponibili în 20 de etaje, clădirea Squaire din Frankfurt am Main-Germania, inaugurată în aprilie 2011, Ø4 AARhus/ Bassin 7, din Aarhus, Danemarca, o clădire de 20 de etaje, cu 254 apartamente, realizată în cooperare cu celebrii arhitecți Gehl Architects, turnurile The Shard, din Londra, sau Royal Arena, din Copenhaga, care va avea o capacitate de 15.000 de persoane.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close