Fornetti mărește salariile angajaților cu 10 la sută, din aprilie

Decizia companiei Fornetti România vine la trei luni după ce, conform noilor reglementări fiscale privind trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, Fornetti a încheiat acte adiționale cu cei peste 400 de angajați din România, astfel încât nici unul nu a fost afectat financiar.

„Scopul nostru este să avem personal mulțumit. Fornetti traversează o perioadă de ascensiune din punct de vedere financiar și am vrut să motivăm angajații prin această suplimentare salarială. Crearea unui mediu de lucru plăcut și a unei colectivități sudate au fost și vor fi obiective ale managementului, iar în acest context considerăm că împărtășirea rezultatelor și prin oferirea acestei majorări salariale este foarte importantă”, declară Toth Csaba (foto), director general Fornetti România.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Fornetti are 420 de angajați în cele trei puncte de lucru din România: Timișoara, Odorheiu Secuiesc (la Lutița) și București (la Bragadiru). Nici unul dintre ei nu are salariul minim pe economie. Cel mai mic salariu de încadrare depășește 2.000 de lei (la care se adaugă mărirea de zece procente). Pe lângă aceasta, fiecare angajat primește un tichet de masă în valoare de 15 lei/zi lucrată, ceea ce poate însemna 300 lei în plus, în fiecare lună, primă de loialitate, care înseamnă un anumit procent din salariu, la o anumită perioadă petrecută în cadrul companiei, și primă de performanță. Aceste criterii se aplică atât la personalul TESA, cât și în producție.

Mărirea de zece la sută vine ca un semnal de stabilitate a companiei aflată în plină dezvoltare atât pe plan local, cât și internațional. În acest an, Fornetti Group și-a consolidat poziția pe piețele din Ungaria, România, Bulgaria și Polonia, iar alte țări sunt cuprinse în planul de expansiune. Compania a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de aproape 40 milioane de euro în țară și de peste 100 milioane de euro la nivel de grup.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close