Fostul campion care pregătește viitorii „olimpici”

„Aveţi grijă la jaloane! Plecaţi doar la start! Haide, viteză de reacţie! Împinge bicicleta în faţă, să aducem greutatea în spate! Alex, ţine picioarele apăsate, paralele, sus! Eşti în echilibru! Bravo, bravo, Ioana! Excelent!”, sunt frânturi dintr-un antrenament ţinut de Răzvan Jugănaru cu una dintre grupele de copii de la Academia de Mountain Bike ce-i poartă numele.

Încetul cu încetul, fostul ciclist de performanţă vrea să creeze o pepinieră de sportivi care să ajungă la mari echipe din ţară şi străinătate şi, de ce nu, la Olimpiadă, pe urmele lui Ovidiu Tudor Oprea, cel care ocupa locul 37 la JO Atena 2004.

Istoria primei academii de MTB din România

„Este o ramură nouă în România. Nu aveam o astfel de şcoală şi am zis că este util pentru societatea noastră să avem aşa ceva. Apoi, în România, este mai uşor să atingem performanţa în mountain bike decât la şosea, unde trebuie să ai o echipă puternică şi buget mare. La MTB e ceva mai simplu”, explică fostul ciclist de la Dinamo. „Este o mare provocare din viaţa mea. Voi încerca să transmit mai departe cunoştintele mele despre ciclism şi să formez tinerii sportivi pentru a-i putea propulsa în prim-planul ciclismului de performanţă. De asemenea, voi împărtăşi cunoştinţele mele celor care vor dori să afle tainele fascinantului sport cu pedale”.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Cum succesul vine de cele mai multe ori atunci când utilul se îmbină perfect cu plăcutul, Răzvan spune că scopul celor care se înscriu la Academia sa este în primul rând acela de a face mişcare pentru sănătate. „Dar îmi doresc ca o parte dintre copii, cei mai buni, să facă performanţă, să fie preluaţi de echipele mari de afară sau poate de cele care vor deveni tot mai puternice de la noi”. Roadele muncii lui şi a colaboratorilor săi au început deja să apară. Edi, cel mai vechi copil al clubului, s-a clasat pe locul 5 la Cupa Germaniei, dedicată categoriei lui, competiţie programată înainte de Cupa Mondială de profil. El a plecat din ultimul rând, adică poziţiile 50-60.

Palmares de invidiat ca sportiv, planuri mari ca antrenor

Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi al Şcolii de Antrenori din cadrul MTS, specializarea ciclism, musceleanul de 32 de ani are în palmares, ca sportiv, 14 titluri de campion naţional la MTB Cross Country, MTB Maraton, Ciclocross şi Velodrom (în probele de semifond, contratimp echipe, viteză echipe), un total de peste 100 de podiumuri, dar și titlul de maestru al sportului.

Ce înseamnă aceste performanţe, traduse în muncă, pentru Răzvan Jugănaru? Peste 170.000 km pe bicicletă, dintre care circa 40.000 în concursuri (MTB, şosea, ciclocros şi velodrom), în zece ani de ciclism la cel mai înalt nivel. Ca tehnician, are o experienţă de peste trei ani ca antrenor la Dinamo BikeXpert Racing Team, dar și una de un an ca antrenor federal la FR Ciclism. În noua lui carieră, gândul îi izboară departe, ca cei mai buni elevi ai săi să bată la porţile marii performanţe şi să ajungă la Olimpiada de mountain bike.

Făcut pentru ciclism, dar şi pentru antrenorat

A probat cu brio calităţile sale de sportiv în sute de concursuri naţionale şi internaţionale, însă acum dă dovadă şi de reale aptitudini de dascăl. „Trebuie să învăţăm să ne ţinem echilibrul”, le spune Răzvan picilor care sunt ochi şi urechi la el, în timp ce aranjează cu grijă casca unuia dintre copii şi îi atenţionează cât de important este echipamentul de protecţie în acest sport. Un băieţel strigă: „victorieeee!!!”, bucuros că a reuşit să facă o coborâre, pe una dintre potecile de antrenament, exact aşa cum l-a învăţat „domn profesor”.

„Avem antrenamente de două ori pe săptămână pentru grupa mică, de începători, la fel şi la grupa mare, iar din când în când mergem şi la concursuri, avem un stand de echipă, organizăm ieşiri, dar şi scurte cantonamente”, precizează Răzvan Jugănaru, mulțumit că MTB a luat amploare în România, în ultima perioadă. „Avem concursuri de masă de peste 1.000 de participanţi, dar şi competiţii UCI ce atrag în România concurenţi de renume”.

Tarife şi înscrieri la MTB Academy

„Trebuie doar să ştie să meargă pe bicicletă”, spune Răzvan despre condiţiile încrierii copiilor la academia sa. De restul se ocupă el, alături de cinci colegi inimoşi, Alexandru Avram – Focus Cycling Team România, Paul Georgescu – Dinamo BikeXpert Racing Team, Tudor Cazaceanu – Dinamo BikeXpert Racing Team, Karina Sprânceană – Dinamo BikeXpert Racing Team şi Mihail Rusu – ex-Dinamo, actual coordonator al loturilor de juniori. Tarifele sunt de 50 lei/şedinţă de antrenament sau 300 lei/lună (opt sedinţe) – pentru copii. Pentru amatori – adulţi, preţurile variază între 100 şi 1.320 de lei, în funcţie de numărul de şedinţe, locaţia de pregătire şi specificul de antrenament sau opţiunea de antrenor personal. Sunt organizate şi cantonamente la Câmpulung Muscel, iar tariful este de 400 lei/persoană și include două nopţi de cazare.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close