Fostul șef al Corpului de Control al premierului revine în avocatură

De astăzi, Valentin Mircea a revenit în cadrul Casei de avocatură Mircea și Asociații, după ce a controlat, timp de un an, ministerele și companiile de stat, din poziția de șef al Corpului de Control al prim-ministrului.

Valentin Mircea este expert în dreptul concurenței și în alte materii ale dreptului afacerilor. Între mai 2009 și octombrie 2013, a fost membru al Plenului și vicepreședinte al Consiliului Concurenței. Din această poziție, printre alte activități, a coordonat, în 2010-2011, ampla modificare a Legii concurenței și a regulamentelor și instrucțiunilor de aplicare a acesteia. De asemenea, a fost implicat în redactarea noii legi ale concurenței din Republica Moldova. Valentin Mircea este, în mod frecvent, lector la conferințe de afaceri și cu caracter profesional, în România și în străinătate. Este autor și co-autor al unor cărți de specialitate în domeniul concurenței și a numeroase articole de specialitate, în publicații din România și din străinătate.

Înainte de funcția publică la Consiliul Concurenței, Valentin Mircea a fost avocat senior, specializat în dreptul afacerilor, la KPMG România, și, ulterior, la firma britanică de avocatură Sinclair Roche & Temperley. În 2003 a înființat propria firmă de avocatură, specializată în dreptul concurenței, dreptul muncii, dreptul energiei și dreptul telecomunicațiilor. Este licențiat al Facultății de Drept a Universității București (1996) și deține o diploma de studii generale în drept francez a Universității Pantehon-Assas (Sorbona). În martie 2014, și-a susținut public, la Universitatea București, teza de doctorat în drept civil, și a primit titlul de doctor în drept, cu calificativul Magna cum Laudae.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter