Franz Weiler este noul președinte al Consiliului Investitorilor Străini

CEO-ul companiei Uniqa Asigurări va conduce Consiliul Investitorilor Străini – FIC, pentru un mandat de un an.

Franz Weiler, care în mandatul trecut a făcut parte din board-ul FIC și a coordonat grupul de lucru pentru servicii financiare, îl înlocuiește pe Eric Stab, Chairman și CEO al Engie România. Acesta a fost președinte în perioada mai 2015-iunie 2017, pentru două mandate, și va continua activitatea în board-ul FIC, ca vicepreședinte. Mihai Bogza a fost reales vicepreședinte, iar Farrukh Khan, trezorier. „Anul acesta a fost unul important pentru noi, deoarece FIC a împlinit 20 de ani de activitate în România. Această aniversare evidențiază încă o dată angajamentul investitorilor străini pentru această țară. În ultimele două decenii, FIC a fost unul dintre partenerii constanți de dialog ai autorităților din România. În cel de-al doilea mandat al meu, FIC și-a concentrat eforturile în două direcții foarte importante”, declară Eric Stab.

Una dintre ele este Va Urma, o platformă prin care comunitatea membrilor FIC a ajuns la concluzia că România poate deveni una dintre primele zece economii din UE, dacă face investiții semnificative în infrastructură, capital uman și eficiență publică și privată. Celălalt proiect important a fost publicarea raportului privind evoluția și impactul investițiilor străine în România. „Credem că investițiile străine au contribuit semnificativ la dezvoltarea economică a României și că vor fi în continuare o sursă esențială de finanțare. Ne-am propus să vorbim public despre investițiile străine din România doar pe baza unor date și cercetări solide”, adaugă Eric Stab.

„Este o onoare pentru mine că și ceilalți membri de board au avut încredere în mine. FIC va continua să lucreze la Va Urma și să analizeze impactul investițiilor străine în România. În același timp, ne pregătim de un dialog susținut cu autoritățile și cu publicul, pe marginea celei de-a 11-a ediții ale Cărții Albe, la care au lucrat peste 120 de specialiști din companiile membre FIC. Este un document extins, pe care FIC îl publică la fiecare doi ani și care însumează recomandările membrilor pentru politici publice, care să faciliteze dezvoltarea economică sustenabilă, pe termen lung. Este încă o dovadă a angajamentului investitorilor străini față de România. Membrii FIC au investit pe termen lung în această țară și sunt interesați de dezvoltarea ei economică și de bunăstarea cetățenilor”, afirmă Franz Weiler.

Consiliul Investitorilor Străini numără 130 de companii membre, care angajează 182.000 de oameni și au o cifră anuală de afaceri de peste 180 de miliarde de lei.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter