Funia Maicii Tereza

Multe articole despre leadership tratează problema conducerii pe bază de exemplu personal. Albert Schweitzer spunea: „Exemplul nu este principalul lucru în influențarea celorlalți. Este unicul lucru”.

Ovidiu Halunga

Manager sucursală @ Garanti Bank

Aveam câteva luni de când fusesem numit la conducerea unei echipe de 12 directori și, împreună cu ei și alți colegi, am participat la un team building într-o zonă montană. Am ajuns seara la locația stabilită și, după cină, organizatorul evenimentului ne-a informat că a doua zi urma să desfășurăm câteva activități în incinta hotelului, iar după masa de prânz vom avea o acțiune outdoor. La vremea respectivă, aveam o problemă medicală, ce mă împiedica să merg mai mult de 300 de metri fără să mă așez câteva minute, așa că vestea cu activitatea outdoor m-a cam pus pe gânduri.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Dimineața, imediat după ce m-am trezit, am ieșit pe balcon. Era o zi însorită și rece de februarie, iar la vreo trei kilometri se zărea un vârf domol de munte, cu câțiva brazi semeți acoperiți de zăpadă. Având în vedere chestiunea cu sănătatea, dacă cineva mi-ar fi zis că după-amiaza voi fi pe acel vârf, mi-ar fi părut mai mult decât o fantezie. Nici nu eram o fire sportivă. Până la acea dată, singură mea performanță notabilă în sport se rezuma la un loc doi la un concurs de triciclete, pe vremea când frecventam grădinița. La start fusesem trei concurenți, iar în timpul cursei unui participant i-a sărit lanțul.

Conștient că eram cel mai slab și vulnerabil din echipă, m-am agățat de cordelină și am pornit la drum prin zăpadă, cu temerea că, după 300 de metri, voi abandona cursa. Imediat cum am trecut granița celor 300 de metri, durerea devenise de nesuportat. Abia mă târam.

Am mâncat ceva la prânz, fără prea mare poftă, după care am ieșit echipat în curtea hotelului. Temător, mi-am aprins o țigară și așteptam să văd ce activitate urma să desfășurăm. Organizatorul ne-a explicat că vom face o plimbare în zonă, ajutați de o cordelină. După comunicarea acțiunii, toate privirile colegilor erau ațintite către mine, pentru că știau de necazul meu. Oscilam între a cere ieșirea din joc și participare. Mă și vedeam întorcându-mă la hotel târât pe o sanie sau pe spinarea vreunui măgar. Pe de altă parte, eram dator să încerc, să nu părăsesc echipa într-un moment greu.

Mă simțeam ca un comandant de pluton pe front, care, la auzul semnalului de atac, se uită cu un ochi la obiectivul de cucerit, iar cu celălalt la piciorul rănit. Îmi amintesc că, înainte de a anunța că particip, mi-au venit în minte câteva secvențe dintr-un film ce mi-a marcat copilăria, „Running” („Maratonistul”). În acest film, Michael Douglas joacă rolul unui atlet care, deși accidentat, reușește să încheie cursa de maraton de la Olimpiada din 1976.

Când am desfășurat acest team building, cam la jumătatea unui trimestru, realizările echipei pe care o coordonam erau modeste. Nu știu ce energie s-a descătușat, dar știu că, la final de trimestru, am obținut o performanță remarcabilă.

Conștient că eram cel mai slab și vulnerabil din echipă, la această activitate, m-am agățat de cordelină și am pornit la drum prin zăpadă, cu temerea că, după 300 de metri, voi abandona cursa. Imediat cum am trecut granița celor 300 de metri, durerea devenise de nesuportat. Abia mă târam. Când să ridic mâna și să cer ieșirea din cursă, am realizat că funia aia de care se țineau toți colegii mei, și pe care organizatorul o numea cordelină, funcționa ca o adevărată balustradă de sprijin. Susținut de forța echipei, am reușit să ajung în vârful de munte pe care dimineața îl contemplăm admirativ.

Asta cred că a fost și scopul exercițiului, să arate forțe unei echipe unite. În cazul meu, m-am lămurit pe deplin că limitările și justificările omoară performanța, iar ambiția și atitudinea de luptător sunt cele care mă ajută în atingerea obiectivelor. Când am desfășurat acest team building, cam la jumătatea unui trimestru, realizările echipei pe care o coordonam erau modeste. Nu știu ce energie s-a descătușat, dar știu că, la final de trimestru, am obținut o performanță remarcabilă. Cred că s-a aplicat Legea capacului, descrisă de John C. Maxwell,  unul dintre autorii mei preferați: „Organizația ta nu se poate ridica mai sus de nivelul tău de leadership. Pentru a permite organizației să se ridice, trebuie să îți crești propriul nivel”.

După câțiva ani, când a venit momentul să mă despart de această echipă minunată, trei dintre colegi mi-au mărturisit că atitudinea mea de la acel team building i-a determinat să acționeze ca o adevărată echipă. Nu mai rețin cum se chema exercițiul cu cordelină, dar eu l-aș boteza Funia Maicii Tereza. Aceasta spunea: „Puteți face ceea ce eu nu pot face. Eu pot face ceea ce tu nu poți face. Împreună putem face lucruri extraordinare”.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close