Fuziunea dintre Banca Carpatica și Patria Bank a primit undă verde la Curtea de Apel

Curtea de Apel Bucureşti a aprobat, vineri, dosarul de fuziune dintre Banca Comercială Carpatica (BCC) şi Patria Bank, și permite celor două bănci să finalizeze, în perioada imediat următoare, toţi paşii procedurali şi operaţionali pentru implementarea efectivă a fuziunii.

Patria Bank şi Banca Comercială Carpatica vor deveni, astfel, o singură bancă, ce va continua să fie listată la Bursă şi va purta numele de Patria Bank. Noua bancă va fi prezentă în 73 de oraşe la nivel naţional, prin 111 sucursale, și are peste 240.000 clienţi şi 3,816 miliarde lei în active.

Data estimativă a implementării fuziunii este 1 mai. Data este condiţionată de emiterea hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat legalitatea hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor celor două bănci privind aprobarea fuziunii prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank şi s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor referitoare la fuziune. Produsele, serviciile şi condiţiile contractuale aplicabile clienţilor se menţin în forma actuală până la data fuziunii. Ulterior, vor fi aplicate noile Condiţii Generale Bancare şi schimbările comunicate anterior clienţilor.

Clienții pot găsi informații despre fuziune pe o pagină web dedicată. În plus, programul Departamentului Relații Clienți a fost extins, între 25 aprilie și 15 mai (de luni până vineri, în intervalul 8,30-20), astfel încât ei să poată intra în legătură cu banca, pentru orice detalii suplimentare.

În 2016, Patria Bank a devenit acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica, cu o deţinere de peste 64 la sută din acţiuni. BCC a devenit membră a Grupului Patria Bank, ce are ca acţionar majoritar fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF). Noua bancă se va concentra pe segmentul de retail, dar va avea în vedere și companiile mici şi mijlocii. Acţiunile băncii rezultate din fuziune vor continua să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti.

DESPRE GRUPUL PATRIA BANK

Este deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Banca Comercială Carpatica, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi SAI Intercapital Invest.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter