Google România are un nou CEO

Elisabeta Moraru a fost confirmată la conducerea biroului local al Google, din luna octombrie.

Noul CEO preia atribuţiile fostului director, Dan Bulucea, care a plecat, la jumătatea acestui an, pe poziţia de New Business Manager Google pentru regiunea APAC. Elisabeta Moraru s-a alăturat echipei Google în aprilie 2012, în poziţia de Industry Head, și a avut ca atribuţii consilierea clienţilor şi partenerilor în utilizarea soluţiilor de îmbunătăţire a performanţelor online. De asemenea, a susţinut activ şi introducerea de soluţii digitale în sistemul educaţional şi în media, și a fost iniţiatoarea mai multor programe dedicate şcolilor, universităţilor şi presei.

Google Bucharest este o subsidiară a companiei Google Inc., înfiinţată în 2010, cu sediul în Bucureşti.  Google Bucharest SRL, entitatea juridică din România a companiei americane, a raportat pentru 2015, la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), o cifră de afaceri de 15,95 milioane de lei (3,58 milioane de euro), în scădere cu 0,5 la sută faţă de anul precedent, conform datelor MFP.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter