Groupe Renault România are 400 de posturi disponibile și recrutează la Angajatori de Top, în weekend

În acest an, planul de recrutare al Groupe Renault România vizează atragerea a 850 de angajaţi noi.

Timp de două zile (23, 24 martie), echipele de Resurse Umane ale Groupe Renault România invită candidaţii la cel mai mare târg de carieră, Angajatori de Top, desfăşurat la Bucureşti. În funcţie de postul vizat, candidații  pot avea experienţa unui prim interviu cu specialişti ai companiei, chiar în standul din cadrul evenimentului.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

„Continuăm să recrutăm şi să atragem talente.  Anul trecut, 1.000  de noi colegi s-au alăturat activităţilor Groupe Renault România. Succesul produselor noastre în întreaga lume se datorează şi echipelor pe care le avem aici, în România. Suntem 17.700 şi ne antrenăm pentru viitor, punând pasiunea în centrul recrutărilor noastre.  Candidaţii de care avem nevoie, în plus de specializările şi experienţele necesare, trebuie să fie conduşi de  pasiunea pentru auto. Acest domeniu se transformă cu viteză. Vehiculele viitorului vor fi hibride, electrice, conectate şi autonome.  Inserţia profesională ne preocupă, iar relaţiile pe care le dezvoltăm cu cele 15 universităţi din ţară sunt esenţiale în integrarea generaţiilor viitoare. 30 la sută dintre cei 1.800 de stagiari ai programului <Drive your Future>, care au ales să cunoască, din perspectivă practică, Groupe Renault România, ne sunt astăzi colegi”, declară Dana Oprişan, director Resurse Umane.

Pentru activitatea de R&D, compania oferă oportunităţi de dezvoltare adresate inginerilor auto, cu profil educaţional tehnic. Candidaţii trebuie să aibă experienţă în concepţie şi dezvoltare proiecte (domeniul mecanică, electrică/electronică, caroserie vehicul şi echipamente design). În plus, trebuie să fie utilizatori de aplicaţii informatice specifice industriei auto (CATIA, MATLAB, SIMULIK).

Serviciile de Business îşi consolidează echipele în activităţile de supply chain, post-vânzare şi studii de piaţă. Sunt căutaţi candidaţi cu experienţă în aceste domenii, care să fie în egală măsură şi buni utilizatori ai aplicaţiilor informatice, să aibă cunoştinţe de gestionare şi dezvoltare baze de date. Pentru activitatea de Fabricaţie vehicule (platforma industrială de la Mioveni), compania caută specialişti cu profil tehnic, experienţă în automatizare şi audit performanţă industrială.

În oferta Grupului există şi posturi în echipele departamentelor de calitate, financiar și achiziţii. Pentru acestea, sunt necesare studii tehnice și economice, experienţă în calitate şi audit furnizori, dar şi competenţe de analiză costuri şi performanţă economică.

În plus de cerinţele specifice domeniului, candidaţii trebuie să cunoască limbile engleză sau franceză. Posturile deschise sunt disponibile în Bucureşti, Titu şi Mioveni.

DESPRE GROUPE RENAULT ROMÂNIA

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut 3,76 milioane de vehicule în 2017. Mizează pe complementariatea celor cinci mărci (Renault, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine şi Lada), pe vehiculul electric şi pe Alianţa sa unică cu Nissan şi Mitsubishi. Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi pentru a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional.

Groupe Renault este singura companie din România care integrează toate activităţile specifice construcţiei automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite pentru studii client, design, inginerie, testare, fabricaţie, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanţare. În 2016, cifra de afaceri a Groupe Renault România a trecut de cinci miliarde de euro. Aflat în centrul gamei Global Access (din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul este lider pe piaţa locală, cu mărcile Dacia şi Renault.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close