„Îndrăznește să crezi”: Angajații la stat câștigă cu 2.000 de lei mai mult decât cei din privat

În luna septembrie, salariul mediu în întreaga economie a fost de 2.688 lei net (stat și privat). La stat a fost de 4.235 lei net pe lună, pe când în privat a fost de circa 2.218 lei. O diferență de 2.017 lei net.

Salariul mediu la stat în septembrie a fost deci aproape dublu decât cel din privat (mai precis, cu 91 la sută mai mare), a observat deputatul USR, Claudiu Năsui. „Diferența aceasta enormă o știam deja. S-a scris despre ea și cu ocazia legii salarizării. Doamna Olguța Vasilescu chiar ne dădea și o explicație a acestui lucru. Angajații statului, ne spunea ea, sunt plătiți mai bine pentru că sunt mai bine pregătiți decât restul românilor. Evident că nu este așa, ei sunt doar blindați cu hârtii. Dacă ar fi fost, într-adevăr, mai bine pregătiți, am fi văzut asta atunci când interacționăm cu statul. Am fi văzut ceea ce ei tot numesc <performanță> în funcția publică. Am fi văzut educație de calitate, sistem de sănătate care nu te omoară, kilometri de autostradă și nu doar kilometri de studii de fezabilitate care nu se materializează în nimic. Nu am fi văzut manuale școlare avizate chiar de ministerul educației, dar pline de greșeli ridicole”, a scris parlamentarul, pe Facebook.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În ianuarie 2017, când a venit PSD-ALDE la guvernare, salariul mediu în privat era de 1.966 lei, iar cel de la stat – de 3.320 lei. Exista, deci, o diferență de 1.354 lei. „Am văzut cum justifica doamna Vasilescu diferența dintre salarii de acum un an. Dar cum justifică creșterea atât de mare a diferenței? Sunt bugetarii cu atât mai productivi decât restul românilor din economia privată, încât să se justifice această diferență care tot crește?”, se întreabă deputatul Năsui.

By 

Email Newsletter

Close