Infinit Solutions deschide primul birou în afara țării, în Olanda

După ce a rămas constant, în ultimii cinci ani, una dintre cele mai mari agenții digitale din România, Infinit Solutions Agency intră într-o nouă etapă importantă și devine o agenție multinațională.

Deschiderea noului sediu din Rotterdam, Olanda, reprezintă o expansiune organică, după ce agenția deservește cu succes, de câțiva ani, branduri și companii din întreaga lume, în diferite teritorii. Planul de expansiune nu se limitează la Olanda. Agenția pregătește, de peste doi ani, și alte trei zone cheie din Europa și Orientul Mijlociu. Aceste zone sunt parte din planul de business development pe termen mediu. „Sper că expansiunea grupului nostru spre alte meleaguri să demonstreze ce pot să facă de fapt românii și că avem foarte multe lucruri cu care ne putem mândri în afara țării. Acestea sunt lucrurile pe care le lăsăm generației care ne urmează și, deci, sunt cele mai importante, în opinia noastră”, declară Alexandru Cernătescu, Group CEO & Co-Founder – Infinit Agency.

Odată cu extinderea, Infinit Solutions Agency intră și într-un proces de rebranding și devine Infinit Agency. Noua identitate vizuală are la bază viziunea agenției („suntem exploratori”), iar noul logo, inspirat din steaua nordului, reușește să transmită această viziune și un fresh vibe, ce vine să inspire echipa și partenerii către cucerirea de noi oportunități. Agenția independentă Infinit Solutions a fost creată în 2007, de doi frați din București, și a devenit rapid una dintre cele mai mari agenții digitale din România. Deservește branduri precum Skoda, Porsche Romania, Microsoft, Praktiker, Ytong, Huawei, Honda, Angelini, CEC Bank sau Generali.

În ultimii nouă ani, Infinit a evoluat de la un start-up românesc la un grup european de top, în domeniul său, și aduce sub umbrela sa o abordare globală a soluțiilor tehnologice, digitale, dar și de comunicare. Clienții grupului găsesc abordări end-to-end, de la strategie, creație, concept, până la implementări complete și management de campanii, inclusiv media planning și buying, dar și implementări de soluții web, mobile (apps) sau software foarte complexe. Infinit este o agenție full service cu digitalul la bază, care oferă servicii la cheie, de la consultanță și analiză de business până la strategie, project management, servicii de creație, web development (PHP – Magento, Drupal, WordPress, Custom și .NET), mobile development (iOS, Android), media buying, planning și raportare, prin agenția de media din grup, The MasterPlan Agency, și nu în ultimul rând, servicii de training, cursuri și masterclass-uri despre digital, tehnologie și marketing, prin Infinit Academy.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter