InGENIOUSly Continental: Studenții timișoreni au dezvoltat tehnologii de conducere autonomă

35 de studenți, împărțiți în șapte echipe, au concurat la ediția din acest an a InGENIOUSly Continental. Sub coordonarea mentorilor Continental și ai Universității Politehnica, ei au lucrat, 17 săptămâni, la crearea unei mașini care să poată comunica printr-un sistem wi-fi cu alte vehicule din trafic, precum și cu infrastructura.

Tinerii înscrişi în competiţie sunt studenţi ai Universităţii Politehnica şi ai Universităţii de Vest, din Timişoara. Tema din acest an a fost Car2car communication. „Conducerea autonomă este una dintre direcțiile în care se îndreaptă sectorul auto. Am încercat să-i punem pe studenți în fața unor situații reale, să-și dea drumul imaginației, să fie creativi și să vină cu soluții ce pot contribui la dezvoltarea acestui domeniu. Rezultatele sunt promițătoare. Ei au muncit în echipă și au aflat ce înseamnă să te bazezi pe munca altora, pentru a duce un proiect la bun sfârșit. A fost o experiență importantă pentru ei, dar și o ocazie să descoperim tineri pasionați, care pot contribui la creșterea acestei industrii”, spune dr. Christian von Albrichsfeld, managerul general Continental Automotive România.

Câştigătorii au fost recompensaţi cu 6.000 de lei, locul secund cu 3.200 de lei, iar echipa de pe locul 3 a primit 1.600 de lei.

Locul 1 (Team3)

Raul Steleac

Patrick Schmiedt

Elisei Ilieș

Florin Alexandru

Marta Verik 

Locul 2 (Team1)

Andrei Bulaichi

Adrian Torja

Maria Sandu

Ionel Popescu

Andrei Iuhasz

Locul 3 (Team8)

Andrei Roșu

Adrian Crăciun

Horia Dumitru Iustin Neaga

Costinel Ionică

Cristina Golban

DESPRE CONTINENTAL

Între 1999 și 2016, Continental a investit circa 1,2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate aici. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de cercetare şi dezvoltare, în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea 18.200 de angajaţi la finalul anului 2016 și își va mări echipa cu circa 1.500 noi membri, în acest an, în România.

Compania cu profil tehnologic, fondată în 1871, oferă soluții sigure, eficiente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 40,5 miliarde de euro și are peste 227.000 de angajați în 56 de țări.

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter