Iulian Bocai, câștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2018

Romanul „Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu”, de Iulian Bocai, este câștigătorul Premiului de Debut la secţiunea Proză, al Editurii Polirom. Pentru concursul de anul acesta au fost depuse 228 de manuscrise – 138 la secțiunea Proză și 90 la Poezie.

„Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu” este povestea unui copil care crește printre oameni ce nu par să-i fie pe potrivă. Familia lui e săracă, are un tată alcoolic, mama înnebunește, iar unul dintre frați ajunge de două ori la pușcărie. Priță străbate lumea copilăriei lui de-a curmezișul, candid și curios, pasionat precoce de ştiinţele naturii.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Iulian Bocai (născut în 1986) este absolvent de Literatură universală şi comparată al Universităţii din Bucureşti. Între 2010 şi 2012 a făcut un masterat de Teoria literaturii la Facultatea de Litere, iar din 2015 studiază pentru un doctorat în istorie intelectuală la aceeaşi facultate, unde a ţinut seminare de Teoria literaturii şi Poezie modernă. Traduce uneori din engleză, franceză şi germană. În rest, scrie ce-i trece prin cap şi vrea să facă din asta o ocupaţie permanentă. Volumul premiat de Polirom va fi lansat în cadrul Târgului de Carte Bookfest 2018 (30 mai-3 iunie, Romexpo).

S-ar putea să-ţi placă

By 

Email Newsletter

Close